|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Strabag a prins un contract gras pentru asfaltarea unui drum naţional 

• În asociere cu două firme,


Strabag a prins un contract gras pentru asfaltarea unui drum naţional

• drumul traversează următoarele localităţi din Vâlcea: Drăgăşani, Suteşti, Guşoeni, Măciuca, Tetoiu, Zătreni, Livezi, Grădiştea, după care iese în judeţul Gorj

Grupul austriac de construcţii Strabag a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România(CNADNR) privind reabilitarea drumului naţional DN67 B, între localităţile Scoarţa şi Piteşti, potrivit unor informaţii apărute pe site-ul companiei. Drumul acesta este deosebit de important pentru vâlceni având în vedere că aproape jumătate din distanţă este pe teritoriul judeţului Vâlcea (trece prin Drăgăşani, Suteşti, Guşoeni, Măciuca, Tetoiu, Zătreni, Livezi, Grădiştea, după care iese în judeţul Gorj).

Modernizarea a 188 de kilometri de drum va costa circa 89 de milioane de euro. Potrivit companiei, proiectul va fi implementat în parteneriat cu două firme autohtone, printre care se pare că este şi una din judeţul Vâlcea. Totuşi, compania Strabag va deţine o participaţie de 70% în joint-venture.

Potrivit site-ului Hotnews, lucrările vor începe în această vară şi vor fi definitivate în 36 de luni. Licitaţia pentru modernizarea celor 188 de kilometri de drum naţional a început anul trecut în ianuarie, însă abia recent a fost decis câştigătorul. Valoarea iniţială estimată a fost de 405,6 milioane lei fără TVA (circa 96,5 milioane de euro), potrivit anunţului de licitaţie din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Leave a Response