Senatorul Coca vrea să urmăm modelul Coreei

duminică, 6 iunie 2010

Senatorul Coca vrea să urmăm modelul Coreei

Senatorul PSD Laurenţiu Coca îi îndeamnă pe actualii guvernanţi să urmeze modelul statului Sud-Coreean, care a trecut acum zece ani printr-o criză asemănătoare cu cea din România. „Guvernanţii statului nu au recurs imediat la FMI, la împrumuturi din străinătate, ci au cerut, în primul rând, ajutorul propriilor cetăţeni. Iar aceştia, spre admiraţia întregii lumi, au venit şi stăteau la cozi ca să-şi dea rezervele de bani, aur şi bijuterii. În felul acesta au înţeles să-şi salveze statul cu rezervele personale, de la un faliment sau incapacitate de plată.   


Ne întrebăm: Ce a făcut posibilă această participare voluntară, cetăţenească, de masă? Răspunsul rezidă în încrederea oamenilor în conducătorii lor. Iar aceştia din urmă s-au ţinut de cuvânt: au plătit datoriile statului, au scos ţara din criză, au dat înapoi contribuţia benevolă a cetăţenilor şi nu au uitat să le mulţumească pentru spiritul de sacrificiu dovedit într-un moment greu pentru ţara lor. Faţă de toate acestea, consider că la noi ceea ce lipseşte şi se doreşte în relaţia dintre popor şi conducerea statului român este tocmai neîncrederea profundă, acumulată pe parcursul ultimilor şase ani şi care astăzi s-a generalizat.

Am ajuns în situaţia în care toţi românii îşi dau seama de falimentul politicii. Dacă ne uităm în urmă vedem că această finalitate era de aşteptat. La aceasta a contribuit atât incapacitatea, incompetenţa şi obtuzitatea echipei politice, economice şi intelectuale de care s-a înconjurat. Patima răzbunării faţă de adversarii politici, dar şi faţă de unii tovarăşi de drum, tactica – loveşte şi fugi de răspundere, practica încăierării diferitelor categorii sociale şi a minării autorităţii reprezentanţilor şi a liderilor lor nu aveau cum să nu nască malformaţii politice.

Cum să aibă cetăţenii români încredere în conducerea din România care, pentru a ajunge şi a se menţine la putere au minţit electoratul fără ruşine, în văzul întregii ţări? Cum să-şi ducă românii rezervele lor modeste la fondul de salvare a României când aceleaşi personaje, în nici 2 ani, au făcut nevăzute zeci de miliarde de euro din banii românilor, ai FMI şi ai cetăţenilor Uniunii Europene, fără să se vadă ceva bun în urma lor?

În ciuda miliardelor de euro cheltuite, nu se reuşeşte o punere pe  roate a economiei; dimpotrivă, ne afundăm tot mai mult în datorii, iar criză este, pentru cetăţeanul român, dar şi pentru cel din Uniunea Europeană, o dovadă că guvernanţii României de azi practică o politică bazată pe incompetenţă. Fără o doză de încredere pe această relaţie, nimic trainic nu se poate clădi în această ţară”, spune Laurenţiu Coca.

Acesta este de părere că, într-o situaţie grea, cum este cea prin care trec în prezent românii, singura politică de succes este cea a mobilizării eficiente şi cinstite a tuturor resurselor umane şi materiale, a coeziunii şi solidarităţii sociale. „Este politica de participare împreună cu cetăţenii la actul de guvernare, de atragere a oamenilor la o contribuţie mai consistentă pentru o viaţă prosperă la noi acasă. O putere care tronează pe neîncrederea societăţii are o fundaţie putredă şi mai devreme sau mai târziu se va prăbuşi. Din păcate, suferinţa cetăţenilor disperaţi este cu atât mai dureroasă cu cât se va prelungi menţinerea acestei puteri”, afirmă senatorul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe