|miercuri, decembrie 13, 2017
  • Follow Us!

UNPR a salvat de la reducere pensia minimă 

Deputatul Constantin Mazilu:

„UNPR a salvat de la reducere pensia minimă“


Deputatul Constantin Mazilu şi colegii săi parlamentari de la UNPR au reuşit să scoată de sub pixul lui Emil Boc, cu care se fac reducerile pensiilor şi salariilor, pensia socială minimă. Parlamentarii UNPR au fost singurii aleşi care au reuşit să-l convingă pe preşedintele Traian Băsescu să se răzgândească în privinţa economiilor care se vor face începând cu 1 iunie.

A doua zi după negocierile dintre UNPR şi Băsescu,   premierul Emil Boc a anunţat că pensia socială minimă nu va fi afectată de reducerile operate de Executiv, astfel că nici un pensionar nu va primi sub 350 RON. Potrivit premierului, pensiile speciale vor fi eliminate şi recalculate.

De asemenea, se va trece şi la reevaluarea pensiilor de boală, după ce Executivul îşi va asuma răspunderea pe cele două legi ce conţin măsuri de echilibrare bugetară. Boc a evitat să precizeze că, în afară de pensia minimă, toate celelalte vor fi tăiate, însă a invocat necesitatea ”restrângerii cheltuielilor bugetare cu salariile şi pensiile”.

Proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor bugetare pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea va stabili în mod distinct că măsurile de austeritate sunt aplicate până la 31 decembrie 2010, în condiţiile în care din 2011 vor fi aplicate Legea pensiilor şi modificările la Legea salarizării. ”Am decis procedura prin care vom pune în aplicare măsurile anunţate care vor fi asumate. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe două proiecte de lege, unul privind încadrarea în deficitul bugetar şi unul referitor la pensii”, susţine şeful Guvernului.


Partidul lui Sârbu joacă tare


Acuzaţiile nefondate că UNPR este căruţa PDL sau doar o masă de manevră a Guvernului nu-şi mai au deloc rostul. Toţi membrii UNPR au negociat la sânge în întâlnirea cu Traian Băsescu de la Parlament, de săptămâna trecută. Aceştia i-au comunicat preşedintelui că formaţiunea lor ia în calcul şi susţinerea unei eventuale moţiuni de cenzură prin care să fie demis actualul Guvern în cazul în care obiectivul menţinerii pensiei minim garantate la valoarea de 350 lei nu este respectat de cabinetul Boc.

Imediat, preşedintele a promis că se va găsi o soluţie. Şi s-a găsit. Aproape 600.000 de beneficiari ai acestei pensii pot răsufla liniştiţi pentru că le va intra, lunar, în buzunar, aceeaşi sumă. Efortul bugetar pentru păstrarea pensiei minime va fi de aproximativ 90 de milioane de euro, după primele calcule făcute de membrii UNPR şi înaintate lui Traian Băsescu. În afară de cifre, parlamentarii partidului condus de Marian Sârbu au găsit deja şi câteva soluţii pentru obţinerea acestor bani. Membrii UNPR nu au făcut publice încă aceste decizii pentru că există mai multe propuneri la nivelul partidului. O hotărâre finală se va lua în următoarea şedinţă a conducerii formaţiunii politice. (L.A.)

Leave a Response