Ungureanu şi Cîlea “îşi dau la gioaleÔÇ£ pe sub mese

miercuri, 28 aprilie 2010

Război pe faţă între prefect şi preşedintele Consiliului Judeţean

Ungureanu şi Cîlea „îşi dau la gioale“ pe sub mese

Conflictul dintre prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a fost redeschis săptămâna trecută, după ce ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga le-a cerut prefecţilor din ţară să aplice sancţiuni preşedinţilor de consilii judeţene care refuză să facă parte din comisiile pentru recensământ. Blaga a dat şi două exemple concrete: preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi Constanţa.

Ungureanu, pârâcios

Vasile Blaga a aflat recent de la prefectul de Vâlcea că Ion Cîlea nu şi-ar dori să facă parte din comisia cu pricina. Ministrul Administraţiei şi Internelor a anunţat deja că cei doi preşedinţi de consilii sunt pasibili de amenzi grase. „Este ilegal ceea ce se întâmplă, de aceea cred că prefecţii au pârghiile necesare pentru a aplica amenzi usturătoare faţă de cei care nu respectă legea”, a declarat  în cadrul unei reuniuni Vasile Blaga.

Ion Cîlea spune că vrea în comisie

Declaraţiile lui Blaga, dar şi ale lui Ungureanu sunt contrazise însă de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care spune că niciodată nu a refuzat să facă parte dintr-o comisie pentru recensământ. „Eu cred că dânsul vorbeşte în necunoştinţă de cauză, dar îl înţeleg, pentru că nu are de unde să cunoască situaţia de la Vâlcea. Pur şi simplu nu am putut ajunge la întâlnirea organizată în acest scop şi am trimis pe altcineva în locul meu. Acest altcineva nu a fost băgat în seamă. Dar, pentru faptul că nu am putut ajunge la o întâlnire nu se poate considera că nu vreau să fac parte din comisie. Este o aberaţie” a declarat Ion Cîlea.

Există zvonuri care spun însă că prefectul de Vâlcea ar face orice pentru a-l sancţiona pe colegul său de … etaj, aşa că împrăştie tot felul de informaţii defăimătoare la adresa acestuia, mai ales pe la Bucureşti. Dacă ministrul Blaga nu se va răzgândi, este posibil ca Ion Cîlea să primească amenda cu care ministrul îl tot ameninţă. Ion Cîlea susţine că, la mijloc, ar fi şi anumite antipatii politice, însă speră ca, în cel mai scurt timp, situaţia de la Vâlcea să se lămurească. Recensământul populaţiei şi al proprietăţilor trebuie făcut, conform declaraţiilor lui Blaga, o dată la un deceniu, aşa cum cere legislaţia europeană în vigoare.

Pesediştii vor capul lui Ungureanu

Pe tot parcursul campaniei, pesediştii din Vâlcea au acuzat PD-L că a dus o campanie ilegală, dat fiind faptul că aceştia ar fi început-o mai devreme cu o zi. Pesediştii de la centru au fost informaţi despre lucrurile care se petrec la Vâlcea şi au decis să îndrepte situaţia şifonată. Drept dovadă, social-democraţii au cerut demisia prefectului de Vâlcea, Petre Ungureanu, pentru că nu a luat o hotărâre fermă atunci când a constatat că PD-L şi-ar fi început campania mai devreme cu o zi sau că şi-a expus afişe în cele mai importante şi vizibile locuri. Cel care a cerut oficial demisia lui Ungureanu a fost chiar purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan.

Acesta s-a dus la Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor şi i-a prezentat situaţia de la Vâlcea, însă până acum nu a primit răspuns. „Au acaparat totul! Au bani şi plătesc în stânga şi în dreapta pe oricine are obiceiul să scormonească prin gunoaie şi să aducă la lumină mizerii infecte. Şi, dacă nu găsesc mizerii, le fabrică ei. Au pus stăpânire pe tot. Taie panglici şi inaugurează obiective publice, plătite din bani publici, taman în campanie”, spune Remus Grigorescu. Pe de altă parte, democrat-liberalii susţin că au dus o campanie fair play, fără atacuri sub centură, bazată numai pe proiecte şi pe întâlnirile cu cetăţenii. În aceeaşi oală este băgat şi şeful Poliţei, Eugen Neaţă, care ar fi închis ochii la nereguli, la fel ca şi prefectul, şi el fiind un apropiat al PD-L.

Neaţă nu este însă stabil pe funcţie, dat fiind că, la ultimul concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector-şef nu a reuşit să obţină decât puţin peste nota … 3, el fiind în continuare interimat doar pentru că reprezentanţii de la minister au închis ochii până acum şi au acceptat ca Poliţia Vâlcea să fie condusă de un şef de nota 3. După două încercări consecutive, Neaţă tot nu a reuşit să treacă un banal examen şi să dea nişte răspunsuri despre spaţiul Schengen. În aceste condiţii, este foarte posibilă schimbarea din funcţie a prefectului de Vâlcea, care are un dosar destul de gros şi de consistent pe masa ministrului, spre studiu, dosar ale cărui amănunte Ungureanu a evitat cât a putut să le discute cu ministrul Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe