Sparle si soparle

miercuri, 28 aprilie 2010

Sparle si soparle

• Unul dintre cei mai neserioşi oameni de afaceri vâlceni este Mircea Opriş, patronul societăţii SC Petromir SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Timiş, nr. 26. Din ce în ce mai mulţi administratori de firme se plâng de, spun ei, „ţepele date de Opriş“. După ce a reuşit să ţepuiască firma Natura Magi din Râmnicu Vâlcea cu câteva zeci de milioane de lei, Petromir a făcut „victime“ şi în afara judeţului: SC Admir Import Export 95 SRL din Bucureşti are de încasat de luni de zile de la Petromir suma de 150.000 RON. În data de 29.04.2010 la Tribunalul Vâlcea se judecă starea de insolvenţă a SC Petromir SRL pentru neachitarea unei creanţe „certe lichide si exigibile“ către SC Admir Import Export 95 SRL din Bucureşti.

• Mai mulţi directori de instituţii deconcentrate din Vâlcea se află în vizorul Guvernului spre a fi schimbaţi din funcţii datorită rezultatelor nesatisfăcătoare din punct de vedere profesional din ultimele luni. Primul pe listă este Gheorghe Radu de la Agenţia de Mediu.

• Baza de date a centrului APIA – Brezoi a dispărut fără urmă. Angajaţii centrului din nordul judeţului s-au trezit zilele trecute că nu mai au nici o informaţie în calculatoare. Responsabilii APIA dau vina pe STS (Serviciul de Transmisiuni Speciale), instituţia care se ocupă de administrarea informatică a bazelor de date APIA.

• Zilele trecute, Bogdan Teodorescu, mult prea tânărul membru liberal, şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean Vâlcea, urmând ca vineri, să se constate vacantarea acestui post. În schimb, de ceva timp există o luptă surdă în PNL Vâlcea pentru a ocupa locul lăsat liber de Bogdan Teodorescu. Următorul pe lista de supleanţi a PNL este Aristin Dumitrescu, însă avocatul de carton numit Victor Stănculescu (următorul pe această listă) face presiuni la conducerea judeţeană a partidului pentru a-l sări pe... Aristin Dumitrescu şi a-l pune pe el pe fotoliul de consilier judeţean. Însă, nici Aristin Dumitrescu nu stă cu mâinile în sân şi îi dă mereu de înţeles lui Victor Stănculescu un lucru foarte simplu: pentru a ajunge consilier judeţean trebuie să „cotizeze” la greu.

• Mai mult ca sigur, preşedintele Filialei Vâlcea a partidului Uniunea Naţională pentru Progresul României va fi deputatul Dan Mazilu. Parlamentarul are o imagine foarte bună în judeţ, dar şi la Bucureşti. La această dată se creionează structurile teritoriale ale UNPR Vâlcea. În curând va avea loc un val de demisii din PSD Vâlcea, urmat de migrări în masă spre noul proiect politic.

• Primarul Romeo Rădulescu îşi va impune punctul de vedere în şedinţa de Consiliu Local de vineri, 30 aprilie, şi-l va promova pe mai tânărul său coleg Cosmin Constantinescu în funcţia de viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Cărţile sunt deja făcute în favoarea actualului director al Direcţiei de Tineret Vâlcea. Decizia va stârni un val de nemulţumire în structura de conducere a PDL Vâlcea. Constantinescu nu se bucură de un grad de simpatie prea mare în rândul seniorilor partidului. Lupii tineri portocalii vor ieşi câştigători din această încordare de...„muşchi“.

• Cele mai mari şanse pentru funcţia de subprefect al judeţului, rămasă vacantă prin demisia intempestivă a lui Marius Burlănescu, le are consilierul local Grigore Crăciunescu, patronul societăţii comerciale Nordic SRL.

• Relaţiile dintre primarul Romeo Rădulescu şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu s-au răcit considerabil în ultima perioadă. Acest fapt a fost mai mult decât evident în timpul campaniei electorale recent încheiată, când Veţeleanu a avut un rol pur decorativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe