Marius Burlănescu spus că... preşedintele SUA l-a numit în funcţia de subprefect

miercuri, 28 aprilie 2010

• După ce şi-a anunţat demisia,

Marius Burlănescu a spus că... preşedintele SUA l-a numit în funcţia de subprefect

• Marius Burlănescu se va întoarce pe postul de director general la SC Hervil SA Râmnicu Vâlcea, unde acţionar majoritar este chiar socrul  său, Luigi Pepenel
După cum se ştie, luni dimineaţă, Marius Adrian Burlănescu şi-a înaintat demisia din funcţia de subprefect al judeţului Vâlcea. Activitatea sa în cadrul Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea va înceta după îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege în acest caz.

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată miercuri, 28 aprilie, prefectul Petre Ungureanu a anticipat că acest subiect va fi cel mai „suculent” din cadrul întâlnirii cu jurnaliştii locali. Şi aşa a fost.... Vizibil iritat de unele întrebări incomode, tânărul subprefect (încă) Marius Burlănescu a început să arunce cu glume nesărate spunând că singurul sprijin pe care l-a avut când a fost numit în această funcţie a venit de la... preşedintele SUA, Barack Obama.

„Motivele pentru care am luat decizia să demisionez din funcţia de subprefect sunt de natură pur personală. Nu este vorba de nici o presiune şi de nici un fel de troc politic. Singura mea dorinţă este să mă întorc în mediul privat, de acolo de unde am venit pe postul de subprefect. Mulţumesc fostului primar Mircia Gutău, conducerii Prefecturii Vâlcea şi tuturor angajaţilor din această instituţie pentru sprijinul pe care mi l-au acordat”, a spus în prealabil pe un ton serios Marius Burlănescu.

Totuşi, acesta nu a uitat să amintească că şi „latura financiară” a avut un rol în luarea deciziei de a pleca din funcţia de subprefect.

Mariu Burlănescu se va întoarce pe postul de director general la SC Hervil SA Râmnicu Vâlcea, unde acţionar majoritar este chiar socrul său, Luigi Pepenel. Chiar Marius Burlănescu a recunoscut că SC Hervil SA este o afacer de familie.
Săptămâna viitoare, Guvernul va emite o hotărâre prin care se va vacanta postul de subprefect de Vâlcea, urmând ca ulterior, tot prin decizie a Executivului, se va numi un nou subprefect. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe