Hrăpăreţii fraţi Rădulescu distrug PSD Vâlcea

miercuri, 28 aprilie 2010

Hrăpăreţii fraţi Rădulescu distrug PSD Vâlcea

Nicu Trandafir

În 2004 social democraţii pierdeau alegerile din Râmnic având un primar cu multă exeprienţă economică şi politică în funcţie. Atunci campania lui Traian Sabău a fost condusă de arhicunoscutul controversat politician fanfaron Costi Rădulescu, mare mahăr la tineret. Primăria a fost câştigată de un viceprimar pedelist ce avea să ajungă unul dintre cei mai cunoscuţi edili din ţară, Mircia Gutău. Fratele lui Rădulescu, Lucian, a ajuns director de campanie a profesorului Remus Grigorescu, care a pierdut din nou alegerile pentru PSD în faţa pedelistului Romeo Rădulescu.

Greşeli impardonabile ale şefilor judeţeni

 Ce fel de oameni conduc PSD la Vâlcea dacă un individ lipsit de orice pregătire profesională, politică şi administrativă, un neica nimeni ca Lucian Rădulescu, a ajuns să conducă campania electorală a unui doctor profesor universitar, fost prefect, bun familist şi om cu experienţă în administraţie şi economie ? Cei doi Rădulescu sunt experţi în obţinerea sinecurilor, în jucatul de teatru şi în scuturtaul hainelor dinozaurilor din PSD de praf. De 10 ani organizaţia de tineret a PSD nu s-a dezvoltat mai deloc din cauză că asemenea indivizi au închis-o ermetic de frica unei concurenţe în partid.

Conştienţi de limitele lor au acceptat să intre în organizaţie numai indivizi care nu ar fi putut să le ameninţe posturile politice. Organizaţia municipală a PSD şi cea de tineret au devenit structuri cu circuit închis iar campaniile au fost duse de fapt prin popularitatae lui Ion Cîlea care a bătut disperat străzile şi uliţele încercând să convingă electoratul. Fel de fel de firme de casă şi-au tras bani mereu din fabricarea materialelor publicitare pentru partid, bani care dacă ar fi fost eficienţi dirijaţi către electoratul cu greutăţi financiare ar fi adus cu siguranţă mai multe voturi.

Cineva de la liberali spunea că dacă PNL îl avea candidat pe Remus Grigorescu câştiga alegerile. Şi acest lucru pare perfect posibil pentru că PNL are o puternică organizaţie de tineret şi de studenţi. Cu un om de talia lui Remus Griogorescu ar fi trebuit ca PSD să aibă un sprijin masiv din partea tineretului intelectual local, al studenţimii în special. Dar cine să se apropie de partid când vine şi dă acolo de fel de fel de ipochimene cu aere de mari deştepţi care îi sfidează doar pentru că acum mulţi ani au început să lipească afişe şi să-l slugărească pe Dumitru Persu.

Calificarea în turul doi a PSD de această dată este meritul candidatului, dar şi al preşedintelui Ion Cîlea care – la un moment dat, simţind că liderii organizaţiilor municipale şi de tineret îşi bat joc de campania partidului ţinând pe margine membrii din Râmnic – a apelat la social-democraţii din teritoriu. Rezultatul s-a văzut imediat.  Social-democraţii de la municipiu – care până atunci ar fi dorit să se implice, dar le era teamă ca nu cumva fraţii Rădulescu să creadă că doresc să le ia faţa – au prins curaj şi au intrat şi ei în luptă. Am asistat în ultimii ani la mai multe încercări ale unor tineri oameni de afaceri de a intra în PSD şi de a face treabă.

Oameni de valoare marginalizaţi de „famiglia“ din PSD

Unul a investit mult în campaniile locale din 2008 şi s-a trezit jignit, marginalizat şi sabotat exact de aceşti indivizi aciuaţi prin Consiliul Judeţean şi prin alte instituţii ale statului unde nu au făcut nimic decât să ia o leafă bună din bani publici. Dar nu ei sunt de vină ci această conducere care a acceptat ascensiunea unor indivizi care nici măcar formă nu au ce să mai vorbim de fond. Pe cine naiba să convingă un Lucian Rădulescu să vină la vot şi să-l voteze pe Remus Grigorescu?  Pe cine  să dirijeze din colegii de partid mai în vârstă, pe cine să coordoneze în campanie? Care din intelectualii liberali ar fi putut fi convins de acest individ să vină în turul doi să voteze cu Remus?

Pe bune, are acest individ faţa unuia care poate convinge lumea? Leneşi, comozi, indolenţi şi incapabili să dezvolte o organizaţie locală fraţii Rădulescu şi alţii ca ei din PSD nu conştientizează că partidul pierde an de an, pe cale naturală, votanţi siguri. Sunt cei din generaţia lui Ion Iliescu şi din câteva generaţii mai tinere ca fostul şef al al statului. Oamenii mor iar copiii lor, nepoţii, ginerii , nurorile ar trebui atraşi în partid. Ar trebui atraşi tineri. Dacă timp de 10 ani Rădulescu ar fi înscris măcar 50 de tineri pe an în partid, organizaţia municipală avea acum 500 de oameni în plus. Partidul nu va mai câştiga niciodată o bătălie importană în Vâlcea, iar după retragerea lui Câlea, Persu, Vlădoiu este greu de crezut că va promova oameni capabili de a câştiga alegeri.

Păi pe cine ? Familia închisă a PSD suferă atât din cauza faptului că nu a investit în formarea unor profesionişti în administraţie cât şi din cauza faptului că atunci când a avut oameni tineri şi cu imagine ireproşabilă şi-a bătut joc de ei marginalizându-i aşa cum s-a întâmplat cu deputatul Dan Mazilu care a plecat din partid, cu Remus Griogorescu, dar şi cu alţii care au venit şi s-au retras când au văzut ce hahalere vor să le dea lor ordine.

Lucrări publice dirijate de Rădulescu

Cei doi fraţi Rădulescu percep politica ca pe un mijloc de parvenire şi îmbogăţire nemăsurată. Lucian Rădulescu, consilierul lui Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean, se laudă în anumite cercuri că el este omul care hotărăşte ce firme să efectueze lucrări în judeţ. Lucrări plătite din banii publici ai Consiliului Judeţean. Bineînţeles că Rădulescu nu face acte de caritate, iar starea sa financiară s-a îmbunătăţit vizibil în ultimele luni. Recent acesta a achiziţionat cu banii jos un autoturism de lux Audi – ultimul tip.

Probabil că din salariu şi-a permis să plătească bolidul auto. Glumim bineînţeles. Noi credem că toate aceste afaceri cu bani publici sunt derulate fără ştiinţa lui Ion Cîlea. Nu credem că un „mucos“ precum Lucian Rădulescu poate să-l manipuleze într-un asemenea hal pe omul numărul unu din judeţ. În numerele următoare vom dezvolta acest subiect şi vom arăta cum un tânăr de nici 26 de ani a fost principalul finanţator al campaniei electorale a PSD pentru Preşedinţie în decembrie 2009. Social democraţii adevăraţi s-au săturat de măscăricii care-şi arogă titulatura de lideri ai tineretului pesedist.

• HRĂPĂRÉȚ, -EÁȚĂ, hrăpăreți, -e, adj. Care încearcă prin orice mijloace să se îmbogățească; lacom de avere, avid de câştig; rapace. – Hrăpi + suf. -ăreț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe