Poliţia Vâlcea a înregistrat o creştere îngrijorătoare a infracţiunilor economico-financiare

duminică, 25 aprilie 2010

Poliţia Vâlcea a înregistrat o creştere îngrijorătoare a infracţiunilor economico-financiare

La sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a făcut public bilanţul activităţii desfăşurate în primul trimestru al anului 2010. Potrivit statisticilor, judeţul Vâlcea se află pe locul 6 în ţară la infracţionalitatea sesizată, constatându-se scăderi semnificative şi la infracţiunile comise cu violenţă. Cu toate acestea, furturile continuă să reprezinte un sfert din totalul infracţiunilor înregistrate, iar infracţiunile economico-financiare au început să se înmulţească vizibil.

Suntem pe locul 6 la infracţiuni sesizate

Potrivit statisticilor, în ceea ce priveşte infracţionalitatea sesizată, s-a înregistrat o scădere de 15,1 % (de la 4.745 infracţiuni sesizate în trimestrul I al anului 2009, la 4.026 în trimestrul I al anului 2010), situând unitatea pe locul 6 în ţară, (în 2009, IPJ Vâlcea se situa pe locul 3 în clasamentul naţional). Indicatorii privind numărul de infracţiuni din dosarele în care s-a început urmărirea penală în trimestrul I din 2010, situează inspectoratul pe locul 27, iar numărul infracţiunilor economice din dosarele în care s-a început urmărirea penală a crescut cu 55% (de la 224 la 348).

În ceea ce priveşte marea criminalitate, s-a reuşit definitivarea cercetărilor faţă de o grupare infracţională formată din 5 persoane şi a fost identificată o grupare infracţională compusă din 3 membri, suspecţi de comiterea a mai multor infracţiuni de natură judiciară, atât în judeţul Vâlcea, cât şi în alte localităţi din ţară. Infracţiunile de furt constatate reprezintă un sfert din totalul celor de la nivelul inspectoratului.

Reprezentanţii inspectoratului spun că a crescut numărul de persoane cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economico-financiară (20,5%), dar a scăzut numărul persoanelor cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni judiciare (5%) şi cel al minorilor cercetaţi (13%). De asemenea, se pare că a scăzut cu 6,2 % numărul persoanelor cercetate cunoscute cu antecedente penale, acestea reprezentând 21,25 % din totalul celor cercetate.

Fraudă şi corupţie la Vâlcea

Un aspect interesant al bilanţului îl reprezintă datele potrivit cărora 42% dintre persoanele cercetate nu au ocupaţie, iar 20,5% sunt cercetate pentru infracţiuni de furt. În cursul primului trimestru, au fost înregistrate 2 infracţiuni de omor, însă nu au fost constatate tentative de omor. În ceea ce priveşte Regimul Armelor, Explozibililor şi Substanţelor periculoase, au fost înregistrate 34 de infracţiuni, dintre care au fost soluţionate 16 dosare penale.

În ceea ce priveşte activitatea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, menţionăm că ofiţerii acestei structuri au constatat 245 de infracţiuni economico-financiare, faţă de 174 constatate în perioada similară a anului 2009. Pe linia combaterii faptelor de corupţie, în primele trei luni ale anului în curs au fost declinate la parchetele competente cinci dosare penale, în care s-au constatat 72 de infracţiuni, fiind cercetate 36 persoane.

Pe segmentul activităţii Poliţiei Rutiere, în perioada analizată au fost aplicate un număr de 10.297 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 490 de certificate de înmatriculare, 642 de permise de conducere, constatându-se un număr de 215 infracţiuni. Totodată, 11 persoane au decedat în urma implicării în accidente de circulaţie. Priorităţile conducerii Poliţiei Vâlcea pentru perioada următoare sunt protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, combaterea traficului de droguri, combaterea traficului de fiinţe umane, combaterea criminalităţii informatice, şi nu în ultimul rând,  combaterea criminalităţii itinerante.

Investiţii peste investiţii

După efectuarea mai multor studii de marketing, cu scopul principal de a identifica furnizorii de pe piaţa locală care să asigure o cheltuire cât mai eficientă a fondurilor aflate la dispoziţie, conducerea inspectoratului a obţinut finanţarea necesară extinderii sistemului de monitorizare video cu dispecerat, pe linie de siguranţă publică, în municipiul Râmnicu Vâlcea cu 50 de camere video şi sistem de identificare a persoanelor şi a autovehiculelor urmărite, prin Proiectul de dezvoltare durabilă întocmit la nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Poliţia Vâlcea şi alte instituţii.

În cadrul proiectului „Copiii noştri nu vor fi doar o statistică!”, conducerea IPJ Vâlcea  urmăreşte obţinerea de fonduri în vederea realizării unui sistem de monitorizare video cu dispecerat, pe linie de siguranţă publică, a zonelor cu risc criminogen sporit şi a celor de trecere obligatorie în municipiul Drăgăşani. În vederea realizării acestui proiect instituţia a primit deja sprijin din partea Direcţiei Schengen din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, în baza unei note de fundamentare, s-a obţinut din partea Consiliului Judeţean Vâlcea – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vâlcea finanţare în sumă totală de 10.000 de lei, necesară amenajării spaţiului de lucru destinat poliţiştilor din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă şi a sălii de sport a inspectoratului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe