|luni, ianuarie 22, 2018
  • Follow Us!

CET Govora va reabilita sistemul de termoficare urbană din Râmnicu Vâlcea 

• În urma unui proiect de 66 milioane euro,

CET Govora va reabilita sistemul de termoficare urbană din Râmnicu Vâlcea

• la încheierea lucrărilor (preconizate în anul 2019), pierderile de căldură în reţelele primare şi secundare se vor reduce de la 32%, cât sunt în prezent, la 15%

Petre Coman

Zilele trecute, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) a finalizat proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană din CET Govora în scopul conformării cu legislaţia de mediu”, proiect care a fost depus pentru avizare la instituţiile de specialitate din Vâlcea şi de la nivel naţional. Valoarea totală a investiţiei este de circa 66 milioane euro, iar durata efectivă de execuţie a lucrărilor de construcţie, investiţie şi montaj va fi de 24 luni pentru execuţia instalaţiei de desulfurare a gazelor de ardere cu auxiliarele aferente şi a reabilitării cazanului nr. 7 în vederea conformării la cerinţele de mediu.

Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009 – 2029 în scopul conformării cu legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice, face parte din proiectul Phare „Asistenţă tehnică pentru pregătirea portofoliului de proiecte – Termoficare”, al cărui obiectiv general este acela de îmbunătăţire a infrastructurii de mediu din România, conform standardelor UE în domeniile gestionării deşeurilor, a protecţiei naturii şi a încălzirii centralizate, în vederea îmbunătăţirii semnificative a calităţii mediului şi condiţiilor de viaţă.

Entitatea care implementează proiectul este Consiliul Judeţean Vâlcea, în calitate de responsabil cu serviciul public de furnizare a energiei termice. „În vederea conformării la cerinţele de mediu, cazanul de abur C7 va fi echipat cu arzătoare cu NOx redus şi cu instalaţie de desulfurare semiuscată a gazelor de ardere, măsurile propuse fiind în concordanţă cu cerinţele Bref-BAT. În ceea ce priveşte pierderile de căldură în reţelele de transport şi distribuţie, acestea sunt mari, aproximativ 32%, ca şi pierderile de agent termic. Diferenţa dintre cantitatea de energie termică produsă şi cea vândută reprezintă pierderile din sistemul de transport şi distribuţie a căldurii (reţele şi puncte termice). Sistemul de transport şi distribuţie are o vechime de 20-40 de ani, conductele sunt uzate fizic şi moral şi necesită reabilitare. Până în prezent s-au reabilitat doar 3,43 km din reţeaua de transport şi 24% din reţelele de distribuţie.

Din acest motiv, pierderile de căldură în reţele sunt încă mari (12% în reţelele de transport şi 20% în reţelele de distribuţie), – în total, circa 32% din căldura produsă în sursă se pierde în reţelele de transport şi distribuţie a căldurii. În ceea ce priveşte punctele termice în care energia termică este adusă la parametrii de debit, temperatură şi presiune la punctele de utilizare, de unde este transferată de la agentul termic primar la cel secundar (agent termic pentru încălzire şi apă caldă de consum) prin intermediul schimbătoarelor de căldură. Cele 38 de puncte termice concesionate CET Govora ca operator au fost modernizate între anii 2000-2007”, se precizează printre altele în studiul realizat de ISPE.

Programul va începe în 2011 şi va dura 8 ani

În anul 2011 va începe un program intensiv de reabilitare a reţelelor de transport şi distribuţie a căldurii, care va dura 8 ani. La încheierea lucrărilor, pierderile de căldură în reţelele primare şi secundare se vor reduce de la 32%, cât sunt în prezent, la 15%. „Pentru reţelele în amplasare subterană se vor folosi conducte preizolate îngropate direct în pământ, cu conductoare electrice înglobate în izolaţie. Se vor instala sisteme de detectare şi localizare a avariilor în conducte. Pentru reţelele de transport se vor folosi conducte preizolate din oţel, iar pentru cele de distribuţie conducte din oţel sau polietilenă reticulată.

Aşadar pentru scăderea consumurilor energetice şi de combustibil, scăderea costurilor de întreţinere pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum, îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi confort termic, reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul şi consumul de energie sunt necesare investiţii pentru reabilitarea sistemului de termoficare a municipiului Râmnicu Vâlcea. Energia termică necesară consumatorilor din municipiul Râmnicu Vâlcea va fi asigurată de CET Govora echipată cu cazanul de abur nr. 7 de 420t/h cu funcţionare pe cărbune, cu suport de hidrocarburi, reabilitat în conformitate cu cerinţele de mediu, si cazanul de abur nr. 4 de 420 t/h cu funcţionare pe gaze naturale, păcură, conformat cu NOx redus, ca unitate de rezervă rece.

În plus, pentru acoperirea necesarului corespunzător regimului de vară se va instala o sursă nouă, formată dintr-un cazan de abur de 50 t/h cu funcţionare pe biomasă (rumeguş şi tocătură lemnoasă) şi o turbină de abur condensaţie şi priză de 10 MWe ce va acoperi necesarul corespunzător regimului mediu vară. Pentru perioada de iarnă, grupul nou pe biomasă va funcţiona în condensaţie, necesarul de căldură fiind asigurat din cazanul de abur nr. 7. Necesarul pentru perioada de vară va fi asigurat prin priza turbinei de 10 MW a grupului nou.

Prin realizarea lucrărilor de investiţii privind retehnologizarea cazanului de abur C7 în vederea conformării la cerinţele legislaţiei de mediu, precum şi realizarea cazanelor de abur cu funcţionare pe biomasă (deşeuri lemnoase şi tocătură lemnoasă) se aduce o importantă contribuţie la reducerea consumului de combustibili fosili, cu reducerea corespunzătoare a emisiilor poluante, în special a emisiilor de dioxid de carbon”, se mai menţionază în acealşi studiu efectuat de ISPE.

Gradul de acoperire al consumatorilor individuali este de peste 90%

Din punctul de vedere al utilizării capacităţii instalate de producţie a energiei electrice, CET Govora este obligată, mai ales vara, să producă multă energie electrică în condensaţie, ceea ce îi reduce performanţele energetice (randamentul global mediu anual). Performanţele energetice în cogenerare sunt puţin diminuate faţă de cele obişnuite unor CET cu capacităţi instalate de 200 MW, din cauza uzurii fizice, dar mai ales a uzurii lor morale, ceea ce impune în perspectivă modernizarea sa cu echipamente energetice moderne, cu performanţe energetice superioare şi reabilitarea unora dintre echipamentele existente cu durate remanente de viaţă mari.

Societatea CET Govora are un program major de retehnologizare, dar în cadrul acesteia este obligatoriu ca să producă din ce în ce mai multă energie verde până în anul 2020. Situaţia actuală este reflectată de starea tehnică a echipamentelor principale şi de nivelul performanţelor realizate în ultimii ani de funcţionare. Perspectivele CET Govora, ca principal furnizor de căldură al tuturor consumatorilor aflaţi în perimetrul municipiului, depind la rândul lor de starea tehnică a echipamentelor, de nivelul performanţelor realizate, dar şi de calitatea managementului şi de forţa financiară a proprietarului acestei întreprinderi în următorii 20-30 de ani.

Serviciul de distribuţie a căldurii urbane în municipiul Râmnicu Vâlcea este concesionat de CET Govora până în anul 2025, iar gradul de acoperire al consumatorilor individuali este de peste 90%. Pe de altă parte, CET Govora a încheiat un acord cadru pe zece ani pentru furnizare de energie electrică şi termică cu compania Ciech care a preluat USG şi termenii acestui acord permit creşterea producţiei de sodă şi respectiv a livrării de abur industrial, de la 75 de tone pe oră, la 175 de tone pe oră.

Leave a Response