Sparle si soparle

miercuri, 21 aprilie 2010

Sparle si soparle

• Am scris în numărul trecut că statul român a renunţat la dreptul de preempţiune (preferinţă) la achiziţionarea unei clădiri monument istoric de pe strada Vasile Olănescu din Râmnicu Vâlcea. Iată că un cititor ne-a adus detalii suplimentare extrem de interesante: cunoscutul afacerist şi măcelar-şef Dumitru Crăciunescu, patronul societăţii Diana SRL, a pus ochii pe clădirea de 600.000 euro. Se pare că omul este în bani, iar afacerile îi merg strună pentru că după ce a sponsorizat la greu PSD-ul cu miliarde de lei, iată că, acum, Mitică Crăciunescu este gata să arunce sute de mii de euro pe o clădire de doar 200 mp din centrul Râmnicului.

• Zilele trecute, au avut loc negocieri „dure” între conducerile organizaţiilor judeţene de la PDL şi PNL. Discuţiile de culise au fost conduse chiar de către liderii Dorel Jurcan şi Cristian Buican. Lacomi din fire, liberalii lui Cristian Buican au cerut, în schimbul susţinerii candidatului Romeo Rădulescu, şi „luna de pe cer”: un post de viceprimar la Râmnic, un post de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Vâlcea (probabil pentru Mircea Poenaru) şi, surpriză, câteva posturi de directori în instituţiile deconcentrate din Vâlcea. Până la urmă, înţelegerea a căzut, iar liberalii s-au întors cu faţa către... Remus Grigorescu.

• Fabricantul de mici pe bandă rulantă, Ion Nuică, se dă de ceasul morţii să anunţe prin toate ziarele locale „de curte” faptul că nu a fost dat afară din PRM de către tribunul Corneliu Vadim Tudor. Prestaţia lamentabilă a fostului lider PRM Vâlcea a continuat zilele trecute, acesta anunţând că nu a primit nici o hârtie oficială de la conducerea PRM şi că acel comunicat de presă ar fi de fapt... o intoxicare. Ziarul nostru a fost primul care a anunţat că Ion Nuică a fost alungat din PRM chiar de către Vadim, informaţie întărită chiar de către Tribun marţi seara, la postul B1 TV.

• Vineri, 23 aprilie, la Râmnicu Vâlcea este aşteptat să vină Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor. Acesta ar fi vrut să vină încă de săptămâna trecută, însă o boală l-a ţinut la pat câteva zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe