Sparle si soparle

miercuri, 7 aprilie 2010

Sparle si soparle

• Primarul Constantin Neagoie din Ioneşti ignoră cu tupeu şi nonşalanţă legile, care guvernează administraţia publică locală. Îl înţelegem pe miliardarul-primar: îi este greu să „abandoneze“ luxoasa limuzină cu care se afişează în localitate şi să meargă la bibliotecă (dacă nu a desfiinţat-o între timp!) să citească legile respective. Cu de la sine putere şi confundând avere publică cu moşia personală, Neagoie „Chimistul“ a decis darea spre folosinţă a islazului comunal către un angajat de la propria firmă.

Isprăvile habarnistului-şef (într-ale administraţiei publice) din Ioneşti nu se termină aici şi de curând a decis că localitatea nu mai are nevoie de un teren de fotbal, pe care l-a transformat în ogor, prin „sprijinul“ unui localnic. Ambele terenuri fac parte din domeniul public al localităţii Ioneşti, astfel că aceste iniţiative ale primarului Neagoie sunt nule şi ilegale.

•  Primarul comunei Drăgoeşti, Emilian Isuf, este acuzat de un fost consilier local, dar şi de angajaţi din primărie, de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, folosirea banilor publici în interes propriu şi luare de mită. Nouă dosare penale se află în lucru pe masa procurorilor vâlceni. Din dorinţa de a scăpa de persoanele incomode din primărie, Isuf a făcut mai multe adrese la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin care solicită desfiinţarea anumitor posturi din organigrama instituţiei.

Primul pe lista lui Isuf este inspectorul Rada. Pe surse am aflat că primarul Isuf scapă „basma curată“ în toate dosarele penale şi datorită relaţiei de rudenie cu procurorul şef Teodor Trancă, originar din Drăgoeşti şi verişor cu soţia edilului. Nu băgăm, deocamdată, mâna în foc pentru această informaţie. Gura lumii slobodă!

• De patronul societăţii SC Onilserv SRL din Ioneşti necazurile se ţin precum scaiul. După ce a fost păcălit (ca să nu zicem înţepat) cu câteva miliarde de lei de către primărie, acesta a fost de curând şi victima unui jaf. Paznicul de la balastiera societăţii a fost agresat marţi, 6 aprilie, de către mai mulţi indivizi. Astfel că marţi dimineaţă, în jurul orelor 5, paznicul de la unitatea respectivă a observat prezenţa unui grup format din şase persoane în incinta unităţii. Agentul de pază a încercat să afle scopul prezenţei acestora în incinta unităţii, persoane din grup l-au imobilizat şi l-au supravegheat, în timp ce ceilalţi, au sustras din curtea unităţii cantitatea de aproximativ 1.000 kg cablu electric, în valoare de 10.000 euro.

• Oferim un premiu de 500 de lei persoanei care ştie cărui procuror vâlcean i se spunea în copilărie „Codiţă“ şi de ce prietenii de joacă îi puseseră această poreclă!

• Serviciul Judeţean de Transmisiuni Speciale are probleme. Recent unei instituţii, care colaborează cu acest serviciu, i-a dispărut brusc întreaga bază de date.

• După alegeri, marii perdanţi de la PSD vor fi fraţii Costi şi Lucian Rădulescu, iar lui Remus Grigorescu i se va rezerva un loc în spatele ....cortinei. Mihai Persu şi Gigi Matei aşteaptă victoria cu şampania deja agitată. Victoria lui Romeo Rădulescu!

• Chiar în timpul conferinţei de presă de la sediul PNL Vâlcea, panoul cu sigla liberalilor care pavoaza sala de şedinţe era să cadă drept în capul candidatului Pistol şi a liderului PNL Vâlcea, Cristian Buican. Dacă n-am fi ştiut că liberalul Constantin Monceanu era plecat... să-şi plimbe căţelul, puteam spune că fostul viceprimar al Râmnicului s-ar fi aflat în spatele sălii şi ar fi încercat să împingă „panoul buclucaş” chiar în capul celor doi lideri.

• Tot despre Constantin Monceanu trebuie să spunem că acesta a primit un „cadou” de la adversarii politici din campania prezidenţială: i-a fost spart parbrizul maşinii personale în partea dreaptă. Punem pariu că în această campanie, maşina lui C. Monceanu nu va fi vandalizată de nimeni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe