|joi, aprilie 19, 2018
  • Follow Us!

Guvernul continuă să aloce fonduri strict pe criterii politice 

Guvernul continuă să aloce fonduri strict pe criterii politice

Săptămâna trecută, în timpul unei vizite în colegiul uninominal Horezu, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a acuzat Guvernul că accentuează criza din România prin promovarea unor oameni incompetenţi în funcţii cheie, dar şi prin alocarea fondurilor pe criterii politice.

Parlamentarul social-democrat a precizat că, în această perioadă, partidul din care face parte „luptă cu o putere care duce la distrugerea administraţiei publice locale”. „PSD rămâne consecvent în ideile sale, în valorile în care crede, aşa că nu va face niciun pas înapoi. Partidul Social Democrat va continua să se lupte cu această putere care distruge tot, inclusiv administraţia locală, prin faptul că se repartizează resurse în băşcălie, nu se asigură cofinanţări pentru proiectele care ne-ar permite să accesăm sume importante de la Uniunea Europeană, nu se asigură nici măcar buna funcţionare a structurilor locale alese, a instituţiilor publice menite să deservească populaţia.

Cel mai grav este că PD-L i-a minţit cu bună ştiinţă pe români, că actualii guvernanţi nu au niciun plan pentru ieşirea ţării noaste din criză. Asta e dramatic!”, a spus deputatul Aurel Vlădoiu după o întâlnire cu mai mulţi primari din zona de vest a judeţului nostru. Reprezentantul PSD a remarcat, totodată, că politizarea „absolută şi excesivă” a diferitelor tipuri de programe de finanţare de la nivel central.

Leave a Response