Agenţii FBI şi Secret Service pe urmele hackerilor vâlceni

miercuri, 7 aprilie 2010

Vâlcea este din nou în atenţia presei internaţionale:

Agenţii FBI şi Secret Service pe urmele hackerilor vâlceni

Ziarul de Valcea prezinta numele celor 34 de persoane reţinute pentru infracţiuni informatice

Peste 100 de percheziţii la domiciliu au fost efectuate în dimineaţa zilei de marţi, 6 aprilie, în Bucureşti, Vâlcea şi alte 12 judeţe din România, pentru anihilarea unei reţele care organiza licitaţii frauduloase pe internet. 

„Infractorii vindeau pe site-urile de licitaţii produse de lux precum vile, maşini, motociclete. În acest moment sunt audiate 70 de persoane“, a declarat Nadina Spânu, purtător de cuvînt al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorosim (DIICOT).

Ţepe timp de patru ani

Grupările de hackeri acţionau încă din anul 2006 pe teritoriul mai multor ţări, Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada şi Elveţia. 

Capii reţelei sunt din Vâlcea şi Teleorman. 31 de percheziţii s-au desfăşurat în Bucureşti, în judeţul Vâlcea au avut loc 41 de acţiuni, în Alexandria, 12, în Timişoara 4, în localităţile Câmpulung Moldovenesc şi Râmnicu Sărat, câte 2, şi câte una în judeţele Braşov, Constanţa, Bacău, Botoşani, Giurgiu, Argeş, Prahova şi Dolj. 



Peste 800 de persoane au căzut victime licitaţiilor fictive pe internet, prejudicial ridicându-se la aproximativ 800.000 de euro. „Până acum s-au înregistrat persoane înşelate prin intermediul internetului, din Europa, SUA sau Noua Zeelandă", a spus procurorul Nicolae Blaga, şeful DIICOT Piteşti.

Simultan cu acţiunea procurorilor DIICOT au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare în Cehia, la Praga. La acţiune au participat 300 de poliţişti şi 400 de jandarmi, dintre care 260 de luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Cartierul Ostroveni, luat cu asalt de Poliţie, Jandarmerie şi DIICOT

Agitaţie mare în dimineaţa zilei de marţi în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea după ce trupe ale Poliţiei, Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Piteşti şi Vâlcea şi ale Jandarmeriei au percheziţionat 41 de apartamente în care aveau informaţii că-şi desfăşoară activitatea capii unor reţele de fraude electronice.
Activitatea hackerilor vâlceni a fost supravegheată de poliţişti din anul 2006, când s-au pus bazele a trei reţele care vizau escrocheriile electronice. Aceştia foloseau, potrivit anchetatorilor, site-ul e-bay, una dintre cele mai renumite platforme de cumpărături online, pentru a-şi plasa licitaţiile fictive.

„Metodele sunt arhicunoscute. După ce se obţineau date personale ale unor cetăţeni din ţări occidentale, se organizau licitaţii fictive în numele lor pe internet", a precizat procurorul Blaga.

Metodele de fraudare prin intermediul calculatoarelor erau dintre cele mai diverse. De cele mai multe ori banii obţinuţi din escrocherii erau ridicaţi din ţări din Europa de Vest sau din Statele Unite, pentru a nu se putea face legătura cu reţeaua din România. Pentru a da de firul înşelăciunilor, percheziţii şi descinderi s-au făcut şi în Cehia şi SUA, iar poliţiştii români au primit ajutor din partea FBI şi Secret Service, instituţii americane responsabile cu oprirea valului de infracţiuni informatice.

Şcoala Generală nr. 4, arestul temporar al hackerilor

Acţiunea de marţi este cea mai importantă operaţiune realizată de procurorii D.I.I.C.O.T. şi ofiţerii de crimă organizată în cursul anului 2010, aceasta vizând în principal documentarea probatorie a activităţii celor mai importante grupări infracţionale organizate, care acţionau în municipiul Bucureşti, în Vâlcea - Drăgăşani şi Teleorman - Alexandria, zone cunoscute cu potenţial criminogen deosebit în materia cyber-criminalităţii.


În urma percheziţiilor au fost ridicate unităţi de calculator, hard-diskuri şi documente care constituie probe, acestea fiind duse la sediul DIICOT Vâlcea, unde urmează să fie audiaţi şi o parte dintre suspecţii în acest caz. 
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea au fost conduse pentru audiere 70 de persoane. Din lipsă de spaţiu, persoanele suspectate de infracţiuni informatice au fost duse la Şcoala Generală nr. 4, în sălile de curs de la parter, prevăzute cu gratii la ferestre şi păzite de jandarmi. 

Peste 100 de hackeri români, arestaţi în SUA

Informaticienii români au înspăimântat Statele Unite ale Americii, după ce şi-au folosit cunoştinţele IT pentru a comite numeroase infracţiuni pe internet. Drept urmare, peste 100 de români au fost arestaţi în cadrul unor acţiuni comune ale autorităţilor din Bucureşti şi din Washington.

Potrivit directorului FBI, Robert Mueller, acţiunile de combatere a infracţionalităţii informaţionale au venit ca urmare a plângerilor depuse de mai multe companii americane, care au ameninţat că vor rupe legăturile cu România din cauza atacurilor hackerilor.

În consecinţă, într-un an şi jumătate, peste 100 de români au fost reţinuţi de forţele de ordine din SUA, pentru comiterea mai multor fraude pe internet.

10 milioane de dolari furaţi în numai 24 de ore

Directorul FBI a explicat cum operează hackerii români, într-o conferinţă de presă la San Francisco.

"Atacatorii au intrat în sistemul criptat şi au furat numere de conturi şi coduri PIN. Au realizat peste 400 de carduri bancare false şi au recrutat sute de persoane din întreaga lume. În doar 24 de ore, în aproape 280 de oraşe, au reuşit să fure aproximativ 10 milioane de dolari", a declarat directorul FBI, Robert S. Mueller.

Hackerii români au spart 21 de servere guvernamentale din SUA

Printre acuzaţii aduse românilor se numără furtul de identitate, furtul de date confidenţiale şi infracţiunile cu carduri bancare. Suspecţii arestaţi cu ajutorul poliştilor români făceau parte dintr-o reţea internaţională.

"Am colaborat şi cu Poliţia Română pentru a aresta peste 100 de cyber-infractori români, în ultimele 18 luni. Acum patru ani, mai multe companii americane au ameninţat că vor înceta orice legătură cu România, din cauza criminalităţii informatice din această ţară", a declarat Mueller, potrivit realitatea.net.

În aprilie 2008, un alt hacker celebru din România a fost arestat. Vlăduţ, aşa cum era cunoscut pe internet, a păgubit site-ul de licitaţii online eBay cu două milioane de dolari.

În 1999, mai mulţi hackeri români s-au aliat cu o organizaţie similară rusească într-un demers numit "Războiul de pe Internet" şi au spart în doar două luni 21 de servere guvernamentale, printre care cel al Ministerului Finanţelor din Statele Unite, al Serviciilor Financiare, al Armatei şi al Bazelor Naval-Aeriene.

La Tribunalul Vâlcea au început audierile în cazul celor 34 de persoane reţinute pentru infracţiuni informatice

Râmnicu Vâlcea, 7 apr /Agerpres/ - Cele 34 de persoane reţinute sub acuzaţia de infracţiuni informatice au fost aduse miercuri la Tribunalul Vâlcea pentru audieri în vederea dispunerii măsurii de arest preventiv.

'34 de infractori, dintre care o fată, au fost aduşi de la IPJ Vâlcea la tribunal, unde pe parcursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.) se vor derula audierile. Noi am solicitat dispunerea de arest preventiv pe un termen de 29 de zile. Deliberările, evident, se vor face şi în prezenţa avocaţilor apărării şi estimăm că vor dura toată ziua. Informaţii certe privind rezultatele acestor audieri le vom putea furniza în cursul serii' - a declarat pentru AGERPRES comisar-şef DIICOT, Marius Dascălu.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au emis marţi seară, la Râmnicu Vâlcea, ordonanţe de reţinere pe numele a 34 de inculpaţi, solicitând instanţei arestarea acestora.

Procurori DIICOT şi ofiţeri de la crimă organizată au efectuat luni 101 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Vâlcea, Teleorman, Timiş, Argeş, Prahova, Braşov, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Suceava, Botoşani, Bacău, la locuinţele unor suspecţi de comiterea de infracţiuni informatice.

Aproximativ 70 de persoane au fost audiate mai bine de cincisprezece ore la Râmnicu Vâlcea.

Simultan cu acţiunea procurorilor DIICOT au fost efectuate zece percheziţii domiciliare în Praga (Cehia), fiind vizaţi alţi membri ai grupărilor infracţionale organizate. Autorităţile judiciare din Cehia au reţinut zece inculpaţi, pentru care fuseseră emise mandate europene de arestare.

DIICOT susţine că, începând cu anul 2006, cele trei grupări infracţionale organizate au acţionat pe teritoriul mai multor state - Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveţia, organizând licitaţii frauduloase prin intermediul internetului.

Membrii grupării sunt suspectaţi de crearea de site-uri cu aparenţă de originalitate din SUA, oferind spre vânzare diverse bunuri.

Până în prezent, au fost identificate peste 800 de victime, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 euro.

Procurorii DIICOT au colaborat, la această anchetă, cu ofiţerii FBI şi Secret Service de la Ambasada SUA din Bucureşti.

Lista celor 34 de tineri pentru care instanţa vâlceană urmează să se pronunţe dacă va emite sau nu mandate de arestare, probând astfel vinovăţia sau nevinovăţia celor de mai jos:
Mişcoci Florin Dan, Răduţ Alexandru, Ologu Marius Adrian, Grigorie Marian Sorin, Anghel Laurenţiu Dumitru, Avram Vasile Petronel, Bugeac Florin, Stere Iulian, Cîrstea David Gabriel, Petrache Narcis Nicolae, Lungu Sebastian, Mehedinţu Bogdan, Ciomag Daniel Alexandru, Dincă Aurel Cătălin, Budărescu Gheorghe Tiberiu, Dumitru Ionuţ Sorin, Drăghici Gabriel, Ciucă Nicolae Cristian, Popescu Nicolae, Buşogioiu Dumitru Daniel, Cristea Ovidiu Vlad, Iordachi Ştefan, Nicula Florin, Paraschiva Nicolae Andrei, Sârbu Cătălin, Priboi Marian Loviţă, Ungureanu Mihaela Florina, Vrapciu Vlad Nicolae, Boje Flore Valentin, Cota Alin Constantin, Răducu Florin Dorin, Fălcuşan Călin Cornel, Nicolaescu Alexandru, Turică Claudiu Marian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe