Acţionarii Oltchim vor aproba situaţiile financiare pe 2009 şi proiectul de buget pe 2010

miercuri, 7 aprilie 2010

• La sfârşitul acestei luni,

Acţionarii Oltchim vor aproba situaţiile financiare pe 2009 şi proiectul de buget pe 2010

Recent, Consiliul de Administraţie al SC Oltchim SA a decis convocarea şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor pentru data de 29 aprilie 2010. Şedinţa ordinară a Adunării Generale a Acţionarilor de la SC Oltchim SA din data de 29 aprilie 2010 are pe ordinea de zi cinci proiecte de hotărâri.

Printre propunerile incluse pe ordinea de zi a AGA amintim: prezentarea şi aprobarea situaţiilor financiare individuale şi consolidate pentru anul încheiat la 31 decembrie 2009, compuse din bilanţ, contul de profit şi pierdere, date informative şi situaţia activelor imobilizate, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor capitalurilor proprii, note la situaţiile financiare având ca bază raportul administratorilor şi raportul auditorului financiar pe anul 2009;

prezentarea şi aprobarea raportului anual pe 2009, întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului CNVM nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare; pronunţarea asupra gestiunii administratorilor pentru activitatea desfăşurată în exerciţiul financiar 2009;

aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a programului de activitate pentru anul 2010. Pentru acest an, SC Oltchim SA estimează că va obţine o cifra de afaceri – 2,7 miliarde lei şi un profit pe total activitate de 8,5 milioane lei. SC Oltchim SA a anunţat pentru 2009 o cifră de afaceri de 1,07 miliarde lei (254,2 milioane euro), în scădere cu 44% faţă de anul precedent.

Pierderile înregistrate de combinat au scăzut cu 10%, la 209,8 milioane lei (49,5 milioane euro). Veniturile totale au scăzut anul trecut cu 45%, la 1,095 miliarde lei (258,5 milioane euro), faţă de valoarea din 2008, de 2,011 miliarde lei. Din activitatea de exploatare, SC Oltchim SA a avut venituri de 1,067 miliarde lei (252 milioane euro), cu 45% sub suma din anul precedent, de 1,953 miliarde lei.

În primele nouă luni din 2009, cifra de afaceri realizată de SC Oltchim SA a fost de peste 792 milioane lei (circa 190 milioane euro), cu aproape 50% mai puţin faţă de perioada similară din anul 2008. De asemenea, veniturile totale înregistrate de SC Oltchim SA în primele nouă luni din 2009 s-au ridicat la circa 783,7 milioane lei (187 milioane euro), iar pierderile la 30 septembrie 2009 au fost de 172,5 milioane lei (41 milioane euro), de şase ori mai mari decât situaţia de la data de 30 septembrie 2008.

În proiectul de hotărâre pe 2010 al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri se mai prevăd următoarele cifre pentru SC Oltchim SA: cheltuieli pentru investiţii – 406,6 milioane lei, din care 302 milioane lei din credite bancare şi 104 milioane lei din surse proprii; câştig mediu lunar pe salariat – 2.234 lei; productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente – 661.000 lei/persoană; productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu – 574 tone/persoană; cheltuieli totale la 1.000 lei venituri totale – 997 lei; creanţe restante – 76,5 milioane lei.
Oltchim are un nou acţionar majoritar - MECMA
Luna trecută, Depozitarul Central SA a comunicat public faptul că a fost înregistrat în registrele acţionarilor respectivelor emitenţi modificările corespunzătoare care derivă din înfiinţarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin reorganizarea Ministerului Economiei şi preluarea activităţilor de comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii şi mediu de afaceri şi a structurilor specializate în aceste domenii de la Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În aceste condiţii, structura sintetică consolidată a acţionarilor SC Oltchim SA este următoarea: Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – 54,79%, PCC SE Duisburg Germania – 12,15%, persoane fizice – 17,32% şi persoane juridice – 15,72%. Compania germană Petro Carbo Chem SE are sediul în Duisburg Germania, este înregistrată la Tribunalul Duisburg sub nr. HR B 19088. PCC este o companie ce are ca activităţi de bază – direct sau prin intermediul societăţilor pe care le deţine şi controlează – transport şi comercializarea şi producţia de produse chimice.

PCC deţine pachetul majoritar la compania poloneză PCC Rokita, competitor direct al SC Oltchim SA din zona Europei Centrale şi de Est (în special pe produsele polioli şi sodă caustică, dar şi la alte produse precum clor şi acid clorhidric). Informaţiile disponibile privind structura controlului în această companie arată că PCC este deţinută în proporţie de 100% de către cetăţeanul german de origine poloneză Waldemar Preussner.

În acelaşi timp, acesta asigură atât conducerea companiei PCC, cât şi a întregului Grup PCC. Reprezentarea PCC în România este asigurată de cetăţeanul polonez Wojciech Zaremba, care a fost, în perioada 1980-1993, membru activ al serviciilor secrete poloneze, iar ulterior, a deţinut funcţii de conducere în diferite companii. Istoria companiei PCC este extrem de controversată.

Fiind înfiinţată cu doar 10 ani în urmă, PCC a avut o evoluţie explozivă, ridicând semne de întrebare autorităţilor din Polonia, ţara în care aceasta a început achiziţiile în industria chimică şi petrochimică. Oficialii polonezi au declarat că există dubii cu privire la provenienţa fondurilor PCC, identitatea adevăratului proprietar al acesteia, precum şi capacitatea financiară a companiei respective că PCC nu poate proba resursele financiare pentru angajamentele asumate. (Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe