|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

Proiecte europene, cu finanţare doar pe hârtie 

Proiecte europene, cu finanţare doar pe hârtie

Autorităţile judeţene din Vâlcea se plâng de lipsa fondurilor pentru a asigura cofinanţarea proiectelor europene întocmite până în prezent. Deşi la nivelul judeţului Vâlcea s-au întocmit proiecte pe diferite programe europene, nu se pot obţine banii pentru finanţarea acestora, chiar dacă partea din bugetul local acoperă doar câteva procente din valoarea proiectelor.

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a subliniat vineri, la întâlnirea cu reprezentanţii Institutului Bancar Român faptul că aceasta este problema cea mai dificilă cu care se confruntă în acest moment judeţul Vâlcea. Din necesarul de 2 miliarde de lei noi, cu care s-ar putea acoperi cofinanţarea proiectelor europene şi ar putea fi atrase suficiente fonduri europene pentru dezvoltarea judeţului, bugetul judeţean a primit numai 200 de milioane de lei noi.

„Noi întocmim proiecte, dar degeaba”

Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat faptul că atât Consiliul Judeţean, cât şi primăriile din judeţ au întocmit numeroase proiecte europene, dar acestea nu pot fi susţinute în continuare. „Sunt 421 de proiecte întocmite la nivelul Consiliului Judeţean şi a primăriilor din judeţ, 87 dintre ele ale Consiliului Judeţean, dar avem probleme serioase în privinţa cofinanţării. Necesarul de fonduri este de 2 miliarde de lei, iar noi am primit abia două sute de milioane”, a apreciat Ion Cîlea. Problema pare să fie nu numai la nivel judeţean, ci şi naţional.

Deşi are pregătite peste 2.900 de proiecte validate şi eligibile care ar fi putut atrage peste 6,1 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, România nu a reuşit în perioada februarie 2009 – februarie 2010 să absoarbă decât 480 de milioane de euro. Din totalul de 31 de miliarde de euro cuvenite ţării noastre până în 2013, plăţile din fondurile europene efectuate până în prezent abia dacă reprezintă 2,2%.

Ion Cîlea se teme că proiectele deja aprobate vor rămâne nişte pachete de documente fără valoare, din cauză că autorii şi beneficiarii lor au porţile băncilor închise şi nu au capacitatea de a acoperi obligaţiile de cofinanţare. „Judeţul Vâlcea are în baza Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – pe măsura 3.2.2.  depuse 70 de proiecte, cu valoare totală de 1.051 milioane de lei (10.510 miliarde de lei vechi). Cu finanţare exclusiv europeană avem înregistrate 95 de proiecte, prin care putem să atragem cel puţin 300 de milioane de euro.

Din păcate, nici noi nu scăpăm de blocajul lipsei fondurilor de cofinanţare”, susţine Cîlea. Şeful Consiliului Judeţean Vâlcea precizează însă că propunerea pe care a înaintat-o anul trecut către Palatul Victoria, de a se constitui la nivel naţional un Fond Centralizat al Statului destinat exclusiv sprijinirii cofinanţărilor a rămas şi fără răspuns, şi fără efect. „Este uimitor să auzi în toate discursurile oficiale ale miniştrilor că accesarea fondurilor europene reprezintă o prioritate naţională. Uimirea este, bineînţeles, provocată de discrepanţa dintre vorbe şi fapte. Degeaba se câştigă pe hârtie milioane de euro, dacă aceşti bani nu ajung efectiv la beneficiarul de drept şi nu sunt cheltuiţi”, a mai spus  preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Sute de proiecte în aşteptare

La nivelul regiunii, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia s-au depus din anul 2007 şi până în prezent 365 de proiecte, dintre care 326 sunt în diverse etape de evaluare sau contractare. „Valoarea reală solicitată până în prezent este de aproximativ 911 milioane de euro, din care grandul solicitat de toate aceste proiecte este de peste 687 milioane de euro, asta în condiţiile în care ADR SV Oltenia are alocată o sumă de 621 de milioane de euro.

Ministerul Dezvoltării care ne-a transmis printr-o adresă că avem permisiunea de a contracta proiecte de până la 130%. În aceste condiţii vom reuşi să contractăm şi proiectele care, în acest moment sunt trecute pe o listă de rezervă”, declara directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu. Pe lista de rezervă se află şi proiectul de reabilitare şi modernizare al Spitalului Judeţean Vâlcea.

În acest moment, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia are pentru judeţul Vâlcea un număr de 74 de aplicaţii, în valoare totală a grantului de 163 de milioane de euro. „50% dintre proiectele deja aprobate vor rămâne nişte pachete de documente fără valoare, din cauză că autorii şi beneficiarii lor au porţile băncilor închise şi, prin urmare, nu au capacitatea de a acoperi obligaţiile de cofinanţare.

În actualele condiţii de criză, singurul motor de creştere economică sunt fondurile europene. Obstacolele birocratice importante, reglementările privind cofinanţarea lipsită de transparenţă, şansele aproape inexistente pentru schimburi de experienţă cu structurile altor state din Comunitatea Europeană – toate suprapuse pe incapacitatea Guvernului de a coordona sistemul – sunt pur şi simplu nişte pietre de moară pe umerii administraţiilor locale în gestionarea proiectelor”, a mai precizat preşedintele Ion Cîlea.     

Leave a Response