|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• În cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, senatorul liberal Emilian Frâncu a încercat să-i ia apărarea colegului său de partid, Ludovic Orban, după ce ultimul dintre ei fusese menţionat printre stenogramele discuţiilor purtate de „butoiul cu mustaţă” pe numele său Cătălin Voicu. „Este o fanfaroniadă tot acest caz Voicu. Se spunea la un moment dat că Ludovic Orban bea, însă îl cunosc bine şi vreau să vă spun că domnul Orban nu bea deloc alcool”.

• Avem informaţia certă că cea mai mare evaziune fiscală din Vâlcea este realizată de firmele care comercializează produsele petroliere, acestea urmărind să nu plătească la bugetul de stat accizele aferente. Firmele respective cumpără de la rafinării materia primă (care nu este accizabilă) din care se face benzina şi motorina, iar apoi, după ce trece printr-un lanţ de 4-5 societăţi, este vândută firmelor de distribuţie a carburanţilor. Având în vedere că aproape jumătate din preţul benzinei la pompă reprezintă taxele şi accizele, este evident că neplătind nimic la bugetul de stat, „firmele intermediare” realizează câştiguri fabuloase, de ordinul a zeci de milioane de euro numai la nivelul judeţului Vâlcea!

• Eternul candidat Dumitru Cumpănaşu nu putea să rateze cursa pentru funcţia de primar al Râmnicului. Fostul activist de la PSD Vâlcea (atunci PDSR), s-a înscris în cursa pentru fotoliul de edil şef la municipiului din partea unei obscure formaţiuni politice – Partidul Protecţiei Sociale din România. Alături de Nicolae Pătru şi Constantin Rotaru, Mitică Cumpănaşu se alătură unei „galerii” de vâlceni care va face deliciul presei locale!

• Apropo de Nicolae Pătru… Sigur că acesta nu putea sta mult timp departe de lumea politică, asta după ce a fost alungat pe uşa din dos din PRM şi Partidul Conservator şi dup ce a pariat pe calul mort numit Sorin Oprescu la alegerile prezidenţiale. Acum i s-a ivit ocazia, odată cu apariţia noului partid creat de Gabriel Oprea, Uniunea Naţională pentru Progresul României. Însă, fostul senator al melcilor, Nicolae Pătru, va trebui să se bată puternic pentru a prelua acest partid întrucât se aude că sunt şi alţi politicieni din Vâlcea care urmăresc acelaşi scop.

• Tot despre Nicolae Pătru trebuie să spunem că acesta adăposteşte în curtea firmei sale de pe strada General Magheru (în spatele clădirii Finanţelor Publice) mai multe societăţi-fantomă care îşi au sediul social de fapt în municipiul Oradea. Culmea ironei, deşi sunt la doi paşi de clădirea DGFP Vâlcea, aceste firme nu s-au înregistrat la Finanţele Publice, cu toate că au început de mai mult timp activitatea comercială.

• Proaspătul lider al conservatorilor, Daniel Constantin, va veni la Râmnicu Vâlcea până la sfârşitul acestei săptămâni pentru a tranşa disputa cu PSD în privinţa desemnării unui candidat comun la Primăria Râmnicului. Oricum, preşedintele PC va avea o ultimă discuţie lămuritoare cu conducerea locală a conservatorilor, după care se va stabili dacă partidul va avea un candidat propriu (Liviu Boban) sau îl va susţine în cursă pe social-democratul Remus Grigorescu.

Leave a Response