|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Proiectul legii falimentului persoanelor fizice a fost aprobat de Senat 

Proiectul legii falimentului persoanelor fizice a fost aprobat de Senat

de Dan Popa HotNews.ro

Proiectul legii falimentului persoanelor fizice a fost aprobat tacit de Senat, dupa ce a primit azivul Comisiei Juridice, urmand sa fie trimis la Camera Deputatilor pentru analiza. Potrivit autorului legii, senatorul Iulian Urban, legea ar avantaja clientii dati afara sau care s-au ales cu salariile micsorate si care nu-si mai pot plati datoriile la banci, sa intre sub protectia Tribunalului.

Potrivit lui Urban, bancile nu vor mai putea sa ii execute silit, iar datoriile clientilor vor putea fi reesalonate. „Sper sa treaca si de Camera Deputatilor in aceasta forma, iar faptul ca unii deputati au credite pe care bancile le-ar putea reesalona” sa nu influenteze calitatea votarii”, a declarat pentru HotNews.ro, Urban.

•    Daca instanta considera ca falimentul este scuzabil, persoanei i se acorda asa-numitul nou inceput
Proiectul de lege este de inspiratie americana si permite diferentierea situatiei in care o persoana se afla in insolventa scuzabila sau faliment fraudulos. Daca instanta considera ca falimentul este scuzabil, persoanei i se acorda asa-numitul nou inceput, poate avea din nou acces la credite si isi recastiga statutul anterior.
 
Persoana aflata in aceasta situatie va trebui sa prezinte un plan de redresare in care prezinta cum isi va achita lunar 75 la suta din datoria fata de creditor
 
 
Proiectul legii falimentului personal


“Persoana aflata in aceasta situatie va trebui sa prezinte un plan de redresare in care prezinta cum isi va achita lunar 75 la suta din datoria fata de creditor. Judecatorul va decide care cereri vor fi aprobate si care nu”, mai spune Iulian Urban. 

In cazul in care instanta considera ca falimentul a fost fraudulos, respectiv persoana in cauza nu si-a platit ratele intentionat, aceasta nu va mai putea prin lege sa acceseze nici un tip de imprumut bancar pe o perioada de cinci-sapte ani.

•    Proiectul a produs nemultumire in randul bancherilor, care considera ca orice restantier isi va cere falimentul pentru a scapa de 25% din datorie.

Proiectul de legea asteapta avizul comisiilor din Camera Deputatilor, iar apoi votul in plen. 

Proiectul a produs nemultumire in randul bancherilor, care considera ca orice restantier isi va cere falimentul pentru a scapa de 25% din datorie. „Se prevede in aceasta lege posibilitatea sa iti declari falimentul personal, voluntar, si se spune acolo ca daca clientul este de buna credinta, care este o notiune vaga, nicaieri nu e definita notiunea de buna credinta si se poate sterge 25% din datorie. 



Aceasta prevedere ar crea in mintea foarte multor clienti ideea ca daca isi declara falimentul personal scapa de 25 la suta din datorie, neinteresandu-i ca nu mai pot sa iau un credit dupa aceea, mai ales ca va fi sters de la Biroul de Credit”, a precizat presedintele ARB, Radu Ghetea. 

Potrivit acestuia, citat de incont.ro, daca s-ar sterge datoriile potrivit acestei legi, la 10 la suta dintre persoanele care in prezent au credite in Romania, bancile ar trebui sa isi constituie provizioane de circa 600 de milioane de euro.

Leave a Response