Emilian Frâncu sprijină turismul naţional

miercuri, 24 martie 2010

          

Emilian Frâncu sprijină turismul naţional

• senatorul vâlcean a promovat o iniţiativă legislative care prevede modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi

Senatorul PNL de Vâlcea Emilian Frâncu împreună cu deputaţii Relu Fenechiu şi Vasile Mocanu au iniţiat o propunere legislativă care a fost votată deja atât de Senat, cât şi de plenul Camerei Deputaţilor, prin care se urmăreşte dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi.

Prin promovarea acestui act normativ se doreşte, în primul rând, realizarea de investiţii de interes general, cu impact economic naţional, nu numai regional.

Concret, propunerea legislativă prevede transferul unei suprafeţe de teren de 143.03 ha de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu – Sineşti” către Aeroportul Internaţional Iaşi cu condiţia primirii la schimb a unei suprafeţe echivalente din administraţia Agenţiei Domeniilor Statului în vederea extinderii pistei de aterizare - decolare a aeroportului şi efectuării altor  lucrări de modernizare la căile de rulare şi platforme care nu vor mai corespunde în viitorul apropiat unui trafic prognozat de 1,5 – 2 milioane de pasageri/an.

„Aeroportul Internaţional Iaşi reprezintă la ora actuală singura legătură rapidă cu partea de est a Uniunii Europene. În condiţiile intensificării traficului aerian şi a numeroaselor cereri ale companiilor aeriene de a opera în această zonă, este necesară modernizarea şi integrarea acestui aeroport în categoria aeroporturilor internaţionale cu un trafic aerian deservit de aeronave de mare capacitate.

Sunt de părere că prin sprijinirea creşterii potenţialului economic din zonă se poate impulsiona şi economia naţională. Personal, îmi doresc să realizez acelaşi lucru şi la nivelul judeţului Vâlcea. Posibilitatea construirii în viitorul apropiat a unui aeroport în zona oraşului Râmnicu Vâlcea care să deservească aeronave de mici dimensiuni ar contribui considerabil la dezvoltarea turismului din zonă, atragerea de investiţii străine şi nu în ultimul rând, la crearea de noi locuri de muncă. Sper ca alături de ceilalţi colegi ai mei care reprezintă judeţul Vâlcea în Parlamentul României să găsim o soluţie în vederea realizării acestui deziderat”, a declarat senatorul Emilian Frâncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe