Sparle si soparle

duminică, 21 martie 2010

Sparle si soparle

• Veşti proaste pentru regele gunoaielor, Teodor Florescu: Primăria Râmnicului a inclus creanţa de 50 miliarde lei vechi asupra societăţii Urban în bugetul municipiului pe anul 2010. Asta înseamnă că dacă justiţia nu va pronunţa până la sfârşitul acestui an o soluţie în procesul dintre Urban şi primărie, municipalitatea are de gând să declanşeze procedurile de executare silită a lui Teodor Florescu în vederea recuperării redevenţei neplătite din anul 2007.

• Social-democraţii vâlceni au furat startul alegerilor pentru Primăria Râmnicului. Sâmbătă la prânz, Remus Grigorescu şi Ion Cîlea au fost văzuţi prin cartierul Ostroveni împărţind cărţi de vizită cu ei doi. Liderul de la PSD Vâlcea împreună cu Remus Grigorescu se jurau că nu făceau nici un fel de campanie electorală, asta pentru că începutul campaniei este stabilit de Guvern la 1 aprilie (nu este nici o păcăleală!)

• Tot despre PSD trebuie să spunem cum îşi respectă cuvântul dat preşedintele PSD Vâlcea, eternul Ion Cîlea. Înainte de şedinţa Comitetului Executiv al partidului, în care a fost desemnată persoana care să candideze din partea PSD la alegerile pentru Primăria Râmnicului, Ion Cîlea şi deputatul Aurel Vlădoiu au încheiat o convenţie verbală, prin care primul dintre ei îi asigura sprijinul politic pentru a deveni candidatul partidului la scrutinul pentru primărie. În schimb, Aurel Vlădoiu se angaja să nu candideze împotriva lui Ion Cîlea la alegerile interne din PSD Vâlcea programate în toamna acestui an. Nu a fost să fie şi Ion Cîlea a călcat în picioare propriul cuvânt dat: l-a susţinut prin manevre de culise pe Remus Grigorescu....

• Ipocrizie pe faţă la Biserica Toţi Sfinţii din Râmnicu Vâlcea. Timp de aproape doi ani, Primăria Râmnicului a încercat să preia în administare grădiniţa din incinta bisericii pentru a o extinde şi renova, însă de fiecare dată, conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului şi a bisericii a respins această propunere. Iată însă că acum, după ce a realizat doar fundaţia clădirii şi după ce nu mai are bani pentru continuarea lucrărilor, conducerea Bisericii Toţi Sfinţii s-a întors cu faţa către... Primăria Râmnicului pentru a primi o finanţare. În zadar însă, municipalitatea nu a mai coborât urechea la „lamentările” preoţilor şi a decis să nu mai acorde nici un leu!

• Apreciem ascensiunea economică din ultimii ani a societăţii comerciale SC SETT SRL. O firmă micuţă, dar cu realizări financiare mari...

• Procurorul Carmen Vameşu are un salariu lunar de peste 100 milioane lei vechi (10.000 RON). Domnul Radu Vameşu, soţul acesteia, câştigă în acest interval de timp un salariu de...cinci ori mai mic.  
• Îi sugerăm primarului interimar Romeo Rădulescu să-i pună la muncă pe lucrătorii ADP-ului şi în schimbul trei, în special pe cei care lucrează la asfaltări. S-ar evita astfel debandada rutieră din ultimele zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe