REVOLUŢIE îN PSD VâLCEA

miercuri, 17 martie 2010

A fost dat startul AMR-ului...

REVOLUŢIE ÎN PSD VÂLCEA

• mai mulţi membri marcanţi ai PSD Vâlcea şi-au manifestat făţiş nemulţumirea în legătură cu manevrele oculte ale preşedintelui organizaţiei şi al Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care se face vinovat de folosirea unei instituţii publice în reglările de conturi şi bătăliile interne din partid

Nicu Trandafir

Aşa cum am mai consemnat, la sfârşitul săptămânii trecute a avut loc şedinţa Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat (PSD) Vâlcea, în vederea desemnării unui candidat la alegerile pentru Primăria Râmnicului din data de 18 aprilie 2010. Ceea ce se ştie de către toată lumea este că fostul prefect Remus Grigorescu a reuşit să adune 41 de voturi din 58 (peste 70%), iar pe locurile următoare s-au situat deputatul Aurel Vlădoiu şi consilierul local Mihai Persu.

Iată însă că altfel au stat lucrurile în spatele uşilor închise şi a jocurilor de culise regizate chiar de preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea. Folosindu-se de dubla calitate de lider al social-democraţilor dar şi de cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a gândit un plan pentru a-l pune pe Remus Grigorescu pe „fotoliul” de candidat la funcţia de primar al Râmnicului. Toată aprecierea noastră faţă de profesorul Remus Grigorescu, însă acesta este folosit în continuare ca armă de către Ion Cîlea împotriva adversarilor din PSD Vâlcea.

Planul lui Ion Cîlea a fost extrem de simplu şi iată că până la urmă a dat roade: a făcut presiuni şi a proferat ameninţări la primarii PSD care sunt membrii în Comitetul Executiv pentru a-l vota pe Remus Grigorescu. În caz contrar, Ion Cîlea a spus că le va tăia finanţările de la Consiliul Judeţean Vâlcea. Astfel, Ion Cîlea se face vinovat de folosirea unei instituţii publice în reglările de conturi şi bătăliile interne din PSD Vâlcea.

Chiar înainte de votarea propriu-zisă, Ion Cîlea le-a fluturat membrilor Comitetului Executiv al PSD Vâlcea un sondaj de opinie realizat de CCSB (condus din umbră de conservatorul Dan Voiculescu), sondaj în care candidatul PSD apare, în orice variantă, pe locul trei, după cel al PD-L şi PNL. Asta ar fi trebuit să-l împingă pe Ion Cîlea să caute printre membrii PSD un candidat cu o mai mare notorietate, credibilitate şi încredere în rândul electoratului din Râmnicu Vâlcea. Oricum, se pare că Ion Cîlea a dat telefoane pe la vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, pentru a „aranja” rezultatele sondajului în favoarea lui Remus Grigorescu.

Mirosind tot aranjamentul murdar pus la cale de Ion Cîlea, mai mulţi membri de frunte ai PSD Vâlcea au plecat mai devreme de la şedinţa Comitetului Executiv, scârbiţi fiind de manevrele de culise regizate de Ion Cîlea. Printre ei îi amintim pe deputatul Aurel Vlădoiu, Ion Matei şi Constantin Pîrvu, membri cu vechime şi activitate în PSD. Oricum, este de apreciat gestul lui Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, care nu s-a băgat în jocurile murdare puse în scenă de Ion Cîlea.

Toată mascarda pusă la cale prin şantaj de Ion Cîlea seamănă izbitor cu o altă şedinţă a Comitetului Executiv de la începutul anului 2009, când a trebuit să fie desemnată persoana care să ocupe funcţia de prefect al Vâlcii. Înaintea şedinţei propriu zise, Ştefan Prală (atunci membru al PSD) îşi asigurase sprijinul mai multor membri ai Comitetului Executiv, însă Ion Cîlea prin presiuni a reuşit să întoarcă rezultatul votului în favoarea preferatului său, Remus Grigorescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe