|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Disponibilizări colective în turismul vâlcean 

Disponibilizări colective în turismul vâlcean

Criza financiară şi lipsa biletelor de tratament pentru pensionari face ca multe dintre unităţile turistice din judeţul Vâlcea să fie nevoite să facă disponibilizări colective de personal.

Turismul, în agonie fără ajutorul de la stat
 
Turismul vâlcean poate intra în agonie fără ajutorul de la stat, acordat sub forma biletelor pentru pensionari subvenţionate. Potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, Rozin Ceauşescu, în această lună au fost anunţate noi disponibilizări colective. 59 de persoane din sectorul turistic vor rămâne astfel fără locuri de muncă. „Avem 15.603 şomeri la această dată în judeţ, dintre care 11.201 sunt indemnizaţi. Noi am organizat vineri o bursă a locurilor de muncă pentru confecţioneri şi vom încerca să mediatizăm şi această ultimă ordonanţă de urgenţă, privind facilităţile pentru firmele care angajează şomeri”, a declarat Rozin Ceauşescu.

Biletele de tratament, barcă de salvare pentru turism

Biletele de tratament pentru pensionari întârzie să apară în acest an şi este posibil ca bugetul de stat să nu poată susţine în acest an la fel de multe bilete pentru pensionari, în comparaţie cu anii trecuţi. Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a anunţat deja că nu va primi bilete de tratament pentru lunile iulie şi august. Directorul coordonator al instituţiei, Gabriel Andreescu spune că în bugetul de stat nu există fonduri pentru aceste luni „Bugetul asigurărilor sociale pentru 2010 nu cuprinde plata biletelor pentru aceste luni

Nu ştiu care au fost motivele, dar acest buget nu permite Casei Naţionale de Pensii să contracteze bilete de tratament pentru lunile iulie şi august. Pensionarii nu vor putea beneficia astfel de bilete de tratament în aceste luni, de aceea îi rugăm ca,  atunci când completează cererile de solicitare a biletelor de tratament, să evite lunile iulie şi august”, a precizat Andreescu. Staţiunile balneoclimaterice din judeţul Vâlcea – Călimăneşti, Băile Olăneşti, Băile Govora rămân printre cele mai solicitate de cei care îşi procură bilete prin casele de pensii.

Cel puţin jumătate din turismul de vară era asigurat de pensionarii veniţi la tratament, aşa că în perioada sezonului, este posibil ca staţiunile vâlcene să fie goale anul acesta. Gheorghe Ciucă, primarul din Olăneşti, staţiune care are 25 de izvoare minerale medicale, a declarat că „tratamentul prescris de medic nu se sistează în cele două luni, iulie şi august”.

Şomajul, în creştere

Nivelul şomajului a ajuns la Vâlcea la 8,8% şi este în continuă creştere. Rata şomajului a crescut cu 0,4 puncte procentuale la Vâlcea. „Avem 15.603 şomeri la această dată în judeţ, dintre care 11.201 sunt indemnizaţi. Numărul de femei fără un loc de muncă este 6.724. Martie este luna în care se înregistrează un reviriment al pieţei de muncă, dar vremea nefavorabilă care continuă este un impediment pentru sectorul construcţiilor”, spune Rozin Ceauşescu.

La începutul lui 2010, salariul mediu net a scăzut cu 3,5%, iar cele mai afectate au fost persoanele care lucrează în silvicultură, exploatare forestieră şi pescuit. În primele luni ale acestui an, lefurile persoanelor care lucrează în silvicultură, exploatare forestieră şi pescuit s-au micşorat cu 34%. Cei mai puţin afectaţi de efectele crizei au fost lucrătorii din domeniul producţiei cinematografice, video şi TV, industria metalurgică şi cei care-şi desfăşoară activitatea în captarea, tratarea şi distribuirea apei.

Salariile acestora au înregistrat totuşi scăderi cuprinse între 12 şi 16%. „Am înregistrat un salariu mediu nominal brut de 1.957 de lei la sfârşitul lui ianuarie, cu 2,8% mai puţin faţă de luna precedentă. Şi în cazul câştigului salarial mediu nominal net s-a înregistrat o scădere de 3,5%, cu 51 de lei mai puţin, acesta fiind de 1.426 de lei în ianuarie”, a declarat Cosmin Ghiţă, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică  Vâlcea. Au existat şi cazuri în care vâlcenii au câştigat relativ bine pentru această perioadă de recesiune. În ianuarie 2010 s-a câştigat mai bine doar în domeniul asigurărilor, învăţământ şi sănătate, conform rezultatelor statistice.

Bursă fără rezultate

La sfârşitul săptămânii trecute, 700 de vâlceni, aflaţi în căutarea unui job, au participat la bursa locurilor de muncă în domeniul textil. Dintre cele 128 de posturi scoase la concurs, doar trei au fost ocupate însă pe loc, în condiţiile în care reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea susţin că domeniul textilelor are cel mai mult de suferit din pricina lipsei forţei de muncă. Mulţi dintre vâlcenii care au vrut să se angajeze pe un post de cusător, croitor, confecţioner – asamblor sau tehnician s-au întors acasă cu buza umflată, nemulţumiţi de oferta celor 10 angajatori participanţi.

Doar trei persoane au fost angajate pe loc, iar alţi 65 de vâlceni au fost selectaţi pentru un interviu. În aprilie, vâlcenii care nu şi-au găsit un loc de muncă sunt aşteptaţi la o nouă bursă a locurilor de muncă. În acest moment, 2.200 de vâlceni sunt în şomaj tehnic, iar firmele care trimit oameni în şomaj sunt din sectoarele construcţiilor, turismului, panificaţiei şi comerţului. „Nu cred că rata şomajului va mai creşte în lunile următoare. Au început angajările de primăvară, mai ales în domeniul construcţiilor. Firmele care şi-au trimis în şomaj angajaţii pe timp de iarnă au început să îi cheme înapoi. În curând o să se dea drumul şi la angajările în turism”, a declarat Tudor Ştefoane, director adjunct al AJOFM Vâlcea.

Leave a Response