Alegeri la Râmnicu Vâlcea fără Mircia Gutău

miercuri, 17 martie 2010

Alegeri la Râmnicu Vâlcea fără
Mircia Gutău

• judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pronunţarea unei sentinţe în Dosarul Gutău-Dicu până în data de 14 aprilie, întrucât nu a fost redactată motivaţia la hotărârea de condamnare  

Miercuri, 17 martie 2010, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit să ia o decizie în Dosarul nr. 801/1/2010, dosar în care Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au solicitat suspendarea executării pedepsei şi au formulat contestaţie în anulare la soluţia ICCJ de condamnare.

Numai că, la fel ca în urmă cu o lună, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat judecarea contestaţiei în anulare formulată de fostul primar, Mircia Gutău, pentru că nu a fost redactată hotărârea prin care acesta a fost condamnat la închisoare. Următorul termen este programat pentru data de 14 aprilie 2010, ceea ce înseamnă că alegerile pentru funcţia de primar al Râmnicului se vor desfăşura fără participarea lui Mircia Gutău.

Oricum, Biroul Permanent al Partidului Democrat-Liberal (PD-L) Vâlcea se va reuni joi, 18 martie, pentru a lua în discuţie şi pentru a desemna un candidat la funcţia de primar al Râmnicului. Cele mai mari şanse pentru a fi nominalizat le are actualul primar interimar, Romeo Rădulescu.

Avocatul Octavian Fieroiu ne-a declarat că nu înţelege de ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a redactat motivaţia hotărârii de condamnare a lui Mircia Gutău, cu toate că sentinţa a fost pronunţată în urmă cu mai mult de 50 de zile.

„Nu justifică cu nimic gestul judecătorilor. Pentru că judecătorii de la Înalta Curte nu au catadicsit să redacteze motivaţia, dosarul nu se poate judeca pe fond. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi pe 14 aprilie, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu face publică motivaţia la decizia de condamnare”, ne-a declarat avocatul Octavian Fieroiu.

Mircia Gutău şi Nicolae Dicu cer anularea executării pedepsei, după ce au fost condamnaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită. Cei doi au fost arestaţi în 2006 de DNA, şi au fost condamnaţi definitiv, pe 27 ianuarie 2010. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe