Poliţia urmează să fie dotată cu radare nedetectabile

duminică, 14 martie 2010

Poliţia urmează să fie dotată cu radare nedetectabile

Până acum, Poliţia Vâlcea nu a fost dotată cu radare nedetectabile, dar acest lucru urmează să se întâmple în scurt timp. Începând cu 15 martie, Inspectoratul de Poliţie Vâlcea va primi nouă maşini dotate cu radare de ultimă generaţie. Fiecare autoturism are trei hard-discuri pe care se pot înregistra 30 de ore fără întrerupere.

Şoferii nu se mai pot ascunde

Aparatele respective nu sunt doar pentru măsurarea vitezei, ci şi pentru înregistrarea altor abateri în trafic, cum ar fi depăşirea neregulamentară sau neacordarea priorităţii la trecerile de pietoni. De data aceasta, şoferii nu vor mai putea păcăli radarele poliţiştilor, deoarece ele nu pot fi detectate, iar în cazul în care şoferul vede maşina poliţiei şi frânează, timpul de reacţie al acestuia este mult prea mic pentru a nu fi depistat de radar.

Nici contestaţiile nu-i vor ajuta prea mult pe vitezomani, deoarece noile aparate sunt omologate şi verificate din punct de vedere metrologic. Peste 450 de astfel de radare au intrat în dotarea Poliţiei Rutiere, echipamentele urmând să fie activate ulterior. Aparatele Audiovision înregistrează şi pe timpul nopţii, la temperaturi foarte scăzute (aproximativ - 20 de grade Celsius), iar, momentan, sunt în perioada de testare în România.

Radarele fixe nu se mai folosesc

În acelaşi timp, nu vor mai fi folosite la Vâlcea radarele fixe, care au fost suspendate, începând cu 24 aprilie 2009, ca urmare a sesizărilor făcute la Parchet de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Senatorul PNL, Emilian Frâncu susţine că, în urma unei interpelări făcute la Ministerul Administraţiei şi Internelor, a primit asigurări că Poliţia Română nu va mai folosi radarele fixe.

În judeţul Vâlcea, patru radare fixe au fost montate: trei pe Valea Oltului, pe DN 7, la Bujoreni, Robeşti şi Câineni şi unul pe DN 64, la Ioneşti. Cei mai nemulţumiţi au fost şoferii care au primit amenzi sau au rămas fără premise după ce au fost înregistraţi de radarele fixe. În judeţul Vâlcea, sunt montate patru radare fixe: trei pe Valea Oltului, pe DN 7, la Bujoreni, Robeşti şi Câineni şi unul pe DN 64, la Ioneşti.

Inspectorul şef al Poliţiei Vâlcea, comisarul Eugen Neaţă a salutat această decizie. „Din punctul meu de vedere, 11 poliţişti vor fi degrevaţi de această muncă obositoare, de a întocmi acte şi de a le trimite celor care, potrivit radarelor fixe, încălcau viteza. Locul poliţiştilor este în stradă, pentru prevenţie”, a declarat Neaţă. Mulţi conducători auto au fost însă amendaţi sau au rămas fără permis, pe baza înregistrărilor acestor radare fixe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe