|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

Un tânăr acuzat de infracţiuni informatice în Spania şi Cehia, prins după o descindere la Piteşti 

Un tânăr acuzat de infracţiuni informatice în Spania şi Cehia, prins după o descindere la Piteşti

Un tânăr din Râmnicu Vâlcea care a comis infracţiuni informatice în Spania şi Cehia a fost prins vineri, în urma unei descinderi într-un apartament din municipiul Piteşti. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, era dat în urmărire internaţională şi are emis pe numele său un mandat european de arestare pentru comiterea de infracţiuni informatice, fals, uz de fals şi înşelăciune.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Argeş, în urma unei colaborări directe cu Parchetul General din Cehia şi autorităţile judiciare spaniole, precum şi cu sprijinul structurilor D.G.I.P.I şi S.I.P.I. Argeş, l-au identificat pe vâlceanul pe numele căruia autorităţile spaniole au emis, în luna februarie, mandat european de arestare”, a precizat inspectorul Robert Radu, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Bărbatul a fost prins în urma unei descinderi la un apartament din Piteşti şi nu a opus rezistenţă în momentul reţinerii.

El a fost introdus în arestul Poliţiei Argeş, urmând ca zilele următoare să fie predat autorităţilor judiciare spaniole. „Poliţiştii au descins la adresa unui apartament din municipiul Piteşti, unde l-au prins şi reţinut R.O. , urmărit internaţional pentru sustragerea de la cercetări în cauze penale privind săvârşirea pe teritoriul Cehiei şi al Spaniei de infracţiuni informatice, fals, uz de fals şi înşelăciune. Persoana a fost introdusă în arestul I.P.J. Argeş, urmând să fie realizate formalităţile de predare ale suspectului către autorităţile judiciare spaniole”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

Leave a Response