Sparle si soparle

duminică, 7 martie 2010

Sparle si soparle

• Într-un ziar local a apărut săptămâna trecută un „articol” cu titlul: „Pentru încă un mandat de parlamentar, PD-L sacrifică Râmnicul. Maria Tudor şi Traian Băsescu îşi pun primar de la alt partid! Astfel, s-a pus la cale un plan prin care un colegiul electoral din judeţul nostru să devină liber în urma alegerii unui parlamentar (din cei 9 câţi are acum Vâlcea) în funcţia de primar al reşedinţei de judeţ”. Însă, „ipoteza” a fost infirmată chiar de mâna dreaptă a lui Mircia Gutău, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, care a spus răspicat că totul este o intoxicare.

• Recent, directorul general al societăţii Oltchim SA, Constantin Roibu, a participat la o emisiune a postului de televiziune The Money Channel. Printre invitaţi s-a numărat şi Valentin Ionescu, un afon în ale economiei, şi care a avut numai cuvinte „grele” la adresa Oltchim fără să cunoască care este situaţia reală de la combinatul chimic vâlcean. Acest Ionescu a fost uns şef al privatizărilor în guvernarea ţărănistă, însă aproape toate privatizările realizate au avut un miros de bani murdari.

Oricum, la întrebarea moderatorului emisiunii „Dacă domnul Roibu ar veni împreună la o emisiune cu Wojciech Zaremba de la PCC?”, am remarcat răspunsul ironic al directorului general Constantin Roibu: „Nu, pentru că nu aş avea un limbaj comun economic cu domnul Zaremba, asta pentru că el are pregătire în domeniul serviciilor secrete poloneze, iar eu am pregătire în domeniul chimic şi economic”.

• Un raport al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea trage un semnal de alarmă cu privire la nivel poluării de la USG-CIECH: „...În zona batalurilor există  procesul de poluare a pânzei freatice care se datorează lipsei unui sistem de impermeabilizare cu materiale sintetice a batalurilor, proces desfaşurat pe o perioadă de mai mult de 40 de ani.

Exfiltrarea lentă a limpedelui de batal în apa freatică şi dispersia poluanţilor în acest mediu, conduce la o poluare a freaticului, cât şi a apelor de suprafaţă. Acest proces este demonstrat prin determinările efectuate în forajul F9 amplasat în aval de F11, în care se evidenţiază concentraţiile poluanţilor relevanţi - conform analizelelor efectuate S.C.AGRARO CONSULT Bucureşti.“ Vom aprofunda subiectul.

• Nici unul dintre imobilele din Vâlcea nu a fost expertizat după noile norme în domeniu, apărute în anul 2006, pe motiv de lipsă a banilor. În perioada 2000-2007 au fost expertizate numai … două blocuri dintre cele 21 vizate (G3 situat pe strada Grigore Procopiu şi A6 amplasat pe strada Antim Ivireanul), ambele fiind încadrate în clasa II şi respectiv III de risc seismic.
În cazul unui cutremur, vâlcenii sunt la mila sorţii. Propunem şi noi expertizarea tuturor blocurilor care se mansardează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe