|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

“România are în energie un atu, pe care-l putem utiliza pentru dezvoltarea energiei ecologie ÔÇô energia hidro” 

Declaraţie politică

„România are în energie un atu, pe care-l putem utiliza pentru dezvoltarea energiei ecologie – energia hidro”

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

    Apa şi cărbunele reprezintă cea mai importantă zestre a ţării, iar exploatarea mai bună a potenţialului hidroenergetic al României trebuie să fie un obiectiv prioritar pentru ţara noastră.Astfel, până în anul 2025, prin investiţii în 20 de noi unităţi de producţie a energiei electrice, în valoare de 1,9 miliarde de euro, gradul de valorificare a potenţialului hidroenergetic ar putea creşte de la 53,83% care reprezintă nivelul actual la 64,78%, ţinta UE fiind ca pâna în 2010, 33% din energie să fie regenerabilă. În acest context, retehnologizarea Hidrocentralei Lotru-Ciunget este de importanţă naţională.

        Hidrocentrala Lotru-Ciunget a fost pusă în funcţiune în anul 1972, are o putere instalată de 510 MW, fiind cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare din ţară.Până în anul 2009 centrala a produs peste 28.000.000 MWh pentru Sistemul Energetic Naţional, cele trei hidroagregate de 170 MVA cumulând fiecare peste 500.000 ore de funcţionare, având şi o contribuţie substanţială la asigurarea serviciilor energetice de sistem.

În luna ianuarie 2007, prin semnarea unui contract cu consorţiul Voith-Siemens Austria (actualmente Voith Hydro), şi finanţat prin Banca Mondială cu  un credit care acoperă aproximativ 75% din valoarea lucrărilor, diferenţa fiind suportată de Hidroelectrica S.A. BucureŞti din surse proprii, s-a stabilit un program etapizat de retehnologizare a echipamentelor din centrala Lotru-Ciunget. Termenul de finalizare al proiectului este aprilie 2011.

Principalele lucrări cuprinse în proiectul de retehnologizare sunt: retehnologizarea hidroagregatelor, înlocuirea unor transformatoare, înlocuirea instalaţiilor electrice din centrala subterană şi supraterană, reabilitarea instalaţiilor comune ale centralei, instalarea unui sistem modern de protecţii, comandă, control şi monitorizare, la final urmând ca Hidrocentrala Lotru-Ciunget să fie una modernă şi cu o eficienţă sporită. Respectarea termenilor contractuali a făcut posibil ca în  februarie

2010 să fie pus în funcţiune hidroagregatul nr. 2 din CHE Lotru-Ciunget, acesta fiind primul grup retehnologizat din centrală. Totodată a fost pus în funcţiune un nou transformator de 190 MVA pentru evacuare energiei produse în centrală. Următoarele momente importante în derularea proiectului de retehnologizare sunt în august 2010 şi ianuarie 2011, când vor fi puse în funcţiune noi hidroagregate retehnologizate, precum şi aprilie 2011, când va fi finalizat sistemul control comandă centrală.

   
Investiţiile în domeniul energetic sunt foarte importante, iar în contextul integrării în UE România are în energie un atu, pe care-l putem utiliza pentru dezvoltarea energiei ecologie – energia hidro.Proiectul de retehnologizare a hidrocentralei Lotru-Ciunget este foarte interesant şi important, pentru că va arată în viitor puterea combinaţiei dintre infrastructură şi puterea hidroenergetică întrucât capacitatea de pompare şi cea de generare vor creşte semnificativ.

Vă mulţumesc.
Samoil Vîlcu
Deputat PD-L

Leave a Response