|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Nepoţii ţărănistului Diaconescu dau un tun imobiliar la Vâlcea 

În urma unor manevre de culise, atât politice cât şi juridice,

Nepoţii ţărănistului Diaconescu dau un  tun imobiliar la Vâlcea

• O clădire de milioane euro, împărţită pe jumătate între SC Torentul SA şi „Îmbunătăţirile Funciare”

Nicu Trandafir

Societatea Torentul SA Râmnicu Vâlcea este o firmă înfiinţată pe la începutul anilor 1990, având ca obiect de activitate lucrările de redare în circuitul agricol şi silvic a terenurilor deteriorate. La scurt timp, firma ajunsese chiar să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti (în data de 12 decembrie 1996), însă de atunci şi până în prezent nu s-a realizat decât o tranzacţie cu acţiuni (în 17 februarie 1997).

După 1997, odată cu venirea Convenţiei Democratice din România la putere, societăţii Torentul i s-a deschis o nouă „perspectivă”: a fost preluată, prin intermediul SC Ecprod SA Târgovişte, de către nepoţii fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu, preşedinte la aceea oră al PNŢCD. Având în vedere că la acea dată ministrul Agriculturii era electronistul Ioan Mureşan, firma Torentul a primit un spaţiu în aceiaşi clădire cu Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) Sistemul Zonal Vâlcea, pe strada Mihai Viteazul nr. 49.

Firma cu spate „ţărănist” a sponsorizat PSD-ul

SC Torentul SA a fost „cumpărată” pe nimic de către SC Ecprod SA Târgovişte, ajungând acum să deţină peste 88% din acţiunile unei societăţi care are un capital social de circa 4,3 miliarde lei vechi. Se pare că patronul de la SC Ecprod SA Târgovişte, Petre Blanda, este pus la „înaintare” întrucât alţii trag sforile, cu largul sprijin al unor partide politice.
După 2000, având în vedere că CDR şi PNŢCD au fost aruncate la lada de gunoi a istoriei, acţionarii de la Ecprod Târgovişte s-au reorientat spre Ion Iliescu şi Adrian Năstase, cei care i-au ţinut în braţe pe administratorii de la SC Torentul SA şi SC Ecprod SA Târgovişte. Drept mulţumire, firmele conduse de Petre Blanda au sponsorizat în 2004 Organizaţia PSD Galaţi cu suma de peste 100 milioane lei vechi.

Iată că acum, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Vâlcea trebuie să împartă clădirea de câteva sute metri pătraţi de pe strada Mihai Viteazul nr. 49 cu SC Torentul SA. Astfel, prin câteva manevre de culise, atât politice cât şi juridice, acţionarii de la SC Torentul SA şi SC Ecprod SA Târgovişte se vor „trezi” cu jumătate dintr-o clădire importantă din Râmnicu Vâlcea, pe care doresc să o transforme într-un hotel.

Ce alte „realizări” a mai avut prin judeţul Vâlcea firma Ecprod?

Firma Ecprod SA Târgovişte mai are şi alte bube prin judeţul Vâlcea întrucât s-a descoperit că societatea nu şi-a făcut bine treaba pe vremea când se ocupa cu redarea în circuitul agricol a unei suprafeţe de teren în halda Panga-Nord din Berbeşti. Deşi există nemulţumiri faţă de felul în care firma din Târgovişte şi-a făcut treaba la Berbeşti şi la Voineasa, reprezentanţii societăţii au contestat pentru a treia oară caietul de sarcini al licitaţiei pentru regularizarea pârâului Olteţ în comuna Laloşu.

Prin luna septembrie 2002, în urma unor verificări privind stadiul lucrărilor de redare în circuitul agricol a terenului din comuna Berbeşti s-a constatat că stadiul lucrărilor de execuţie pe suprafaţa de 92,59 hectare, care face obiectul contractelor nr. 1 şi 2/29.01.2001 a fost total necorespunzătoare, punând în mare pericol finalizarea lucrărilor până la începerea însămânţărilor culturilor din primăvara acelui an. Pentru executarea integrală a lucrărilor de nivelare de suprafaţa de 92,59 ha până la 31 martie 2002, SC Ecprod SA trebuia să mărească numărul de utilaje terasiere în lucru. Numai că n-a fost să fie aşa…

În data de 31 martie 2003, într-o scrisoare adresată Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, directorul Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Gheorghe Dumitraşcu arăta următoarele: „Suprafeţele amenajate până în prezent în perimetrul Panga nu corespund calitativ, prezentând fenomene grave de alunecări, tasări, şiroiri, ogaşe etc iar cetăţenii din comuna Mateeşti refuză preluarea acestora. Sunteţi direct răspunzători de realizarea la parametri corespunzători a lucrărilor de redare în circuitul agricol a suprafeţelor dezafectate de lucrările miniere”.

În data de 16 septembrie 2004, Consiliul Judeţean Vâlcea a formulat o adresă către Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti privind obiectivul de investiţii „CES Păuşeşti Măglaşi Etapa I”, în care se arată următoarele: „La această licitaţie a participat şi firma SC Ecprod SA Târgovişte, societate care a mai executat lucrări de redare în circuitul agricol în judeţul nostru.

Facem precizarea că această societate nu şi-a respectat obligaţiile contractuale cu privire la executarea lucrărilor de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 92,6 hectare din punctul Panga Nord din oraşul Berbeşti, comuna Mateeşti, fapt pentru care suprafaţa contractată nu poate fi recepţionată definitiv şi predată foştilor proprietari. Nerealizarea clauzelor contractuale cu privire la executarea acestor lucrări a fost determinată de lipsa personalului tehnic de conducere, supraveghere şi control, lipsa forţei de muncă, precum şi de capacitatea tehnico-economică redusă a constructorului”.

Leave a Response