Fiscul mulţumeşte vâlcenilor că au un... “comportament fiscal bunÔÇ£

duminică, 7 martie 2010

Fiscul mulţumeşte vâlcenilor că au un... „comportament fiscal bun“

Contribuabilii vâlceni dovedesc şi în acest început de an, în condiţii mai puţin favorabile pentru mediul de afaceri, un comportament fiscal bun. Astfel, în primele două luni ale anului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, prin unităţile sale teritoriale, a încasat la buget cu 13,21% mai mult faţă de nivelul programat pentru această perioadă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Mulţumim şi pe această cale contribuabililor vâlceni pentru buna conformare voluntară la plată, care a avut ca rezultat încasarea în lunile ianuarie şi februarie a unor venituri mai mari faţă de programul stabilit de ANAF cu 17,64% la Bugetului de Stat, cu 12,21% la Bugetul Asigurărilor Sociale şi cu 4,98% la Bugetul Fondului Naţional al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Aceste niveluri au fost posibile atât prin creşterea gradului de conformare voluntară la plată, cât şi a operativităţii şi fermităţii structurilor cu atribuţii de colectare a creanţelor bugetare în aplicarea măsurilor legale de executare silită” - a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, director coordonator al DGFP Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe