|joi, octombrie 19, 2017
  • Follow Us!

Falşii fermieri au primit de la APIA Vâlcea sute de mii de euro 

Autorităţile statului trebuie să cerceteze:

Falşii fermieri au primit de la APIA Vâlcea sute de mii de euro

Cu siguranţă, unul dintre cele mai interesante articole apărute în ultima perioadă în presa vâlceană este cel al tânărului jurnalist Crişu Popescu, publicat recent de săptămânalul regional „Indiscret în Oltenia“. Specializat pe dezvăluiri incendiare, Crişu Popescu a băgat sub lupă modul de lucru al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Vâlcea. Ziaristul trage, pe bună dreptate, un semnal de alarmă în legătură cu modul defectuos de distribuire a banilor europeni de către APIA Vâlcea, care „ alocă sute de mii de euro unor falşi fermieri.

Foşti sau actuali primari, persoane care aparţin unor grupuri de interese obscure sau politicieni, toţi s-au făcut fermieri peste noapte. APIA le-a alocat sumele cerute în cererile adresate instituţiei, încălcând flagrant legea. Realitatea din teren nu este nici pe departe cea descrisă în foile băgate pe sub nas de potentaţi funcţionarilor Agenţiei.“ „Ziarul de Vâlcea“ se alătură demersului colegilor de la „Indiscret în Oltenia“. Sute de mii de euro s-au scurs de-a lungul ultimilor trei ani în buzunarele unor mici baroni locali, care nu aveau dreptul să primească aceşti bani. În acest timp, adevăraţii fermieri, oamenii serioşi din agricultura vâlceană, nu primesc un leu. Această situaţie nu mai poate continua! Autorităţile statului trebuie să se autosesizeze şi să cerceteze abuzurile de la APIA Vâlcea.

În rândurile următoare redăm şi noi articolul „APIA Vâlcea subvenţionează falşii fermieri“, apărut în „Indiscret în Oltenia“:

Primarul din Vaideeni, cercetat pentru fals şi uz de fals


Primarul comunei vâlcene Vaideeni, Ivan Jinaru, a fost cercetat penal pentru falsificarea contractelor de arendare, în dosarul 1228/P/2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu. Acesta a blocat accesul adevăraţilor proprietari pe 305 hectare de gol alpin la Voineasa, în zona muntelui Puru, luând terenul prin fals. Terenul, fiind sub jurisdicţia comunei Voineasa, trebuia retrocedat prin decizia comisiei de fond funciar a Instituţiei Prefectului, precedată de decizia comisiei de la Voineasa. Cu toate acestea, Jinaru, cu ajutorul Anuţei Handolescu, pe atunci prefect de Vâlcea, şi-a însuşit parcela prin decizia comisiei de fond funciar de la Vaideeni, urmată de ordinul prefectului.

Acum, cele 305 hectare sunt motivul unui litigiu între Jinaru şi adevăraţii proprietari, la Tribunalul Vâlcea. În schimb, primarul Vaideeniului a primit pe cele 305 hectare bani de la APIA. Subvenţia a venit pe 2007 şi 2008. Cei 220 de euro pentru fiecare hectar au intrat în buzunarul edilului-şef, în timp ce adevăraţii proprietari îşi căutau dreptatea cu actele în mână. „Nu ştiu despre ce dosare vorbiţi. Habar nu am despre ce vorbiţi, eu am legal dreptul de proprietate pe hectarele alea”, a declarat succint primarul Vaideeniului, făcându-se că nu ştie de dosarele penale pe care le are.

„Prada” se împarte în mod egal între pretinşii fermieri


Intrând în posesia unui tabel cu proprietari şi proprietăţi, mergând pe firul lucrurilor şi conform surselor noastre, prezentăm modul în care aşa-zişii fermieri din nordul judeţului Vâlcea îşi împart „prăduiala” şi, în consecinţă, banii de la APIA. Parcele întregi au fost luate de Ivan Jinaru, Ion Moga – fostul primar al comunei Malaia, împreună cu grupurile lor de interese. Astfel, împărţirea parcelelor se făcea în mod egal. Spre exemplu, Jinaru, Moga şi Ion Golu au împărţit în trei o parcelă de 103,47 hectare. O alta, de 36,52 hectare, este împărţită de Ion Moga, Ivan Jinaru, Gheorghe Băloi şi Ion Ghiriac. Unul dintre falşii proprietari şi fermieri din zonă, care s-a bucurat de subvenţie de la APIA, este şi Dumitru Misăilescu Panu. Acesta este unul dintre cele mai certate cu legea personaje de pe Valea Lotrului, cu un vraf de dosare penale şi infracţini de la furt din biserici până la delapidare, fals şi uz de fals.

Lege driblată la discreţie


Conform OUG 125/2006, pe terenul care se constată că face obiectul cererii a doi sau a mai multor solicitanţi, în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata directă pe suprafaţă nu se acordă niciunuia dintre solicitanţi. În cazul acesta, APIA va notifica solicitanţii, care au obligaţia sa rezolve litigiul. După rezolvarea litigiului, solicitanţii au obligaţia să depună documentele la APIA pentru completarea dosarului. Deci, plata către Ivan Jinaru trebuia să se suspende, pentru că adevăraţii proprietari au depus cereri de restituire pe terenul pentru care edilul din Vaideeni primea bani guvernamentali. Cu toate acestea, plata a fost făcută. Unul dintre juriştii APIA, Mihai Dinescu, declară: „Nu cunosc punctual această problemă, dar dacă două persoane cer aceeaşi proprietate, APIA nu poate sta să le facă dreptate. Legea spune că aceştia trebuie să îşi rezolve litigiile, iar apoi adevăratul proprietar să primească banii.” Deocamdată, se aşteaptă ca justiţia să îşi facă datoria, iar adevăraţii proprietari să fie despăgubiţi pentru pierderile din anii trecuţi.

Leave a Response