Alegerile pentru Primăria Râmnicului se vor desfăşura în 18 aprilie 2010

miercuri, 3 martie 2010

Lupta electorală se încinge!

Alegerile pentru Primăria Râmnicului
se vor desfăşura în 18 aprilie 2010

 
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Ioana Muntean a anunţat că Executivul a stabilit, în şedinţa de miercuri, data alegerilor locale parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, şi anume 18 aprilie 2010.

În aceeaşi zi a fost aprobat şi programul calendaristic privind realizarea acţiunilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea acestui scrutin electoral. Depunerea candidaturilor va avea loc până la 29 martie 2010, iar campania electorală se va desfăşura în intervalul 3 – 17 aprilie 2010.

Imediat după aflarea datei alegerilor pentru Primăria Râmnicului, i-am contactat pe principalii lideri ai celor trei partide parlamentare, cu şanse foarte mari de a da primarul după data de 18 aprilie 2010.

Romulus Bulacu: „Viitorul primar PD-L va continua proiectele lui Mircia Gutău“

• Romulus Bulacu, prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea: „Am ştiut dinainte că Guvernul va lua decizia organizării alegerilor pentru data de 18 aprilie. Au fost mai multe runde de discuţii şi analize în partid cu privire la propuneri de candidaturi din partea PD-L. Prioritatea şi speranţa noastră este că domnul Mircia Gutău va fi eliberat în 17 martie pentru a putea candida din nou, însă avem şi câteva variante de rezervă în cazul în care se întâmplă nefericirea şi Mircia Gutău nu este eliberat. În această situaţie, primele opţiuni de candidatură ale PD-L Vâlcea se opresc asupra celor doi viceprimari Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu, însă propunerile nu se opresc aici. Oricum, vreau să vă spun că viitorul candidat al PD-L Vâlcea, indiferent cine va fi, va trebui să continue cu prioritate investiţiile şi proiectele începute de fostul primar Mircia Gutău”.

• Bogdan Pistol, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea: „Sigur, PNL nu se gândea că vor fi alegeri la Primăria Râmnicului în 2010, însă, în noua conjunctură, trebuie să ne implicăm cât mai puternic pentru a câştiga fotoliul de primar al Râmnicului. Echipele de campanie sunt pregătite, avem o conducere nouă la partid şi am obţinut cele mai bune rezultate la ultimele alegeri. Avem în vedere şi varianta că Mircia Gutău ar putea fi eliberat şi ar putea fi un candidat al PD-L. Oricum, suntem un partid călit în bătălii electorale şi, indiferent de contracandidaţi, pornim la bătălie cu prima sau a doua şansă. Suntem pregătiţi pentru lupta din 18 aprilie. Oricum, vreau să vă mai spun că duminică, 14 martie, PNL Vâlcea îşi va desemna în mod oficial candidatul pentru alegerile din 18 aprilie”.

• Deputatul Aurel Vlădoiu, vicepreşedintele PSD Vâlcea: „Nu mă interesează acest subiect, particip la dezbaterile din Parlament. Despre alegerile din Râmnicu Vâlcea, întrebaţi-i pe Ion Cîlea sau pe Gigi Matei pentru că ei se ocupă în mod direct de acest lucru”.

Nicolae Sofianu: „Am comandat şi propriul sondaj“

• Nicolae Sofianu, om de afaceri, posibil candidat PNL: „Sunt într-adevăr unul dintre posibilii candidaţi ai PNL la alegerile parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Vreau să precizez că în eventualitatea în care pe data de 17 martie 2010, Mircia Gutău va fi achitat, eu nu voi candida. În acest moment, se desfăşoară în oraş un sondaj de opinie profesionist realizat de către institutul INSOMAR. Sondajul se efectuează pe un eşantion reprezentativ şi este comandat şi plătit de cei cinci candidaţi liberali: Nicolae Sofianu, Bogdan Pistol, Emilian Frâncu, Bogdan Badea şi Ion Nicolae.

De asemenea, în paralel cu acest sondaj, eu am mai comandat unul la un alt institut la fel de prestigios din capitală. Acest al doilea sondaj reprezintă un fel de cheie de verificare. Voi corela rezultatele celor două sondaje şi voi lua o hotărâre în consecinţă. Oricum, eu am mai multe atuuri în faţa celorlaţi candidaţi: îmi voi plăti singur campania electorală, nu voi fi dependent de alte surse financiare, am construit în oraş mai multe edificii, care vor rămâne în patrimoniul oraşului.

Mă refer la hotelul – muzeu, la centrul de evenimente, la biserica (finanţată integral de mine) de lângă Vama Vâlcea, un centru pentru copiii săraci din mediul rural şi altele. Eu am muncit, am construit toată viaţa, iar aceste lucruri le pot vedea cu ochiul liber toţi râmnicenii. Dacă voi candida şi voi fi ales primar nu voi încasa nici un salariu, îl voi dona pentru cauze caritabile şi voi dona municipalităţii clădirea din Ostroveni pentru a realiza acolo un spital pentru cartierul Ostroveni.“  (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe