PD-L a crescut la Vâlcea cu 4 procente, în timp ce PSD a pierdut aproape 5

duminică, 29 noiembrie 2009

PD-L a crescut la Vâlcea cu 4 procente, în timp ce PSD a pierdut aproape 5

În urma validării rezultatelor alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a obţinut în judeţul Vâlcea 28% din sufragiile electoratului. În municipiul Râmnicu Vâlcea Traian Băsescu este câştigător cu 31,18%, urmat de Mircea Geoană cu 29,95%. O analiză atentă a rezultatelor scoate în evidenţă faptul că în judeţul Vâlcea, PD-L a crescut cu 4 procente, în timp ce PSD a pierdut aproape 5. Preşedintele PD-L Vâlcea Mircia Gutău a declarat că asemenea rezultate nu se puteau obţine fără o muncă în echipă şi i-a felicitat pe toţi membrii partidului care au avut responsabilităţi în campania electorală, pe toţi cei care l-au votat pe Traian Băsescu.

„Sunt încercări disperate ale unora de a face orice, numai ca Traian Băsescu să nu devină preşedinte.Pe 6 decembrie vâlcenii ştiu ce au de făcut şi îi vor acorda votul lor în majoritate actualului şef al statului Traian Băsescu. Este singurul care le reprezintă interesele, care nu poate şi nu se lasă manevrat”, a precizat liderul PD-L Vâlcea, primarul Mircia Gutău.

Pornind de la preşedintele PD-L Vâlcea, parlamentari, vicepreşedintele CJ Vâlcea, consilieri judeţeni şi municipali, până la membrii de partid, printr-o activitate susţinută, toţi au un singur scop: TRAIAN BĂSESCU-PREŞEDINTE!
„Nu am nimic de reproşat acestei echipe. Mulţumesc tuturor membrilor şi simpatizanţilor pentru sprijinul acordat, votând Traian Băsescu, şi sunt sigur că în turul doi numărul acestora va fi şi mai mare. Nu putem lăsa din nou ţara pe mâna unei stângi cu rădăcini adânci în era comunistă” , susţine preşedintele   PD-L Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe