Mircea Geoană vrea să-i dea OLTCHIM-ul mogulului Voiculescu

duminică, 29 noiembrie 2009

Atenţie pe cine votăm! Vâlceni, Serviciul Român de Informaţii  trage un semnal de alarmă!

Mircea Geoană vrea să-i dea
OLTCHIM-ul mogulului Voiculescu

Pretul marii tradari nationale

Anul trecut, în perioada 10-11 iunie 2008, Note ce pareau ale SRI au fost trimise de pe o adresa de mail cu indicativul UM 0201 - se pare un indicativ militar al STS - mai multor ziare si au fost publicate însotite de comentarii diverse. Tabara presei PC-PSD - „Jurnalul“, Antena etc, le-a dat drept „intoxicari“, mai ales ca era mentionat - pe lĺnga Ion Iliescu - si numele lui Voiculescu.

Notele SRI consemnau unele miscari artistice ale regizorului, Bunicuta bolsevica ce trasa indicatii echipei primadonei, doctorul „independent“. Sifonarea catre presa a fost dezmintita urgent de catre purtatorul de cuvĺnt al SRI, Marius Bercaru, care a afirmat ca notele „seamana cu cele utilizate de SRI“, dar, vezi Doamne, ar fi fost contrafacute, iar Ion Iliescu a sustinut acelasi punct de vedere, afirmĺnd ca totul e o facatura si ca el nu ar fi vorbit în viata lui despre campania lui Oprescu, d-apoi sa puna la cale organizarea acesteia.

SRI-ul a sustinut ca institutia condusa de George Maior nu are în atributii supravegherea informativa a activitatilor cu caracter politic desfasurata de liderii diverselor partide, atĺt timp cĺt nu constituie o amenintare la adresa sigurantei nationale. Batrĺnul sforar Ion Iliescu, cu obsesia sa pentru lovituri de stat cu hoarde de mineri si actiuni subversive, a constituit însa dintotdeauna o amenintare la adresa sigurantei nationale.

El însusi este de fapt o amenintare ambulanta (real and prezent danger) la adresa romĺnilor, înca de pe bancile scolilor moscovite de unde si-a tras snaga. Anul acesta, a venit confirmarea clara si indubitabila ca notele transmise redactiilor de cineva din breasla securistilor de bine erau autentice. În transcrierea din nota SRI a discutiei conduse de Ion Iliescu aparea urmatorul pasaj: „Cozmânca va mobiliza resursele echipei sale. Octav stie ce are de facut ca mobilizare“.

Cozmânca, unul dintre dinozaurii sistemului de partid, fost presedinte executiv al PSD, secretar general si unul dintre principalii directori de campanie ai formatiunii conduse de Ion Iliescu pâna în 2004, a ajuns, dupa cum se stie, în vârful „mobilizarii“ lui Oprescu, nu fara un mic scandal de forma cu partidul-mama. Cica fiorul moral si revelatia mistica l-au zdruncinat pe hipopotamul utecist din menajeria lui Ion Iliescu, cadristul de partid „cel mai priceput în mobilizare“ si, brusc si dintr-o data, omul de baza al lui Ion Iliescu a sarit în tabara „independentului“, cu care nu ar mai fi avut niciodata de-a face. Cam asta a fost povestea pentru prosti.

Pentru restul lumii, a iesit la iveala adevarul ca notele SRI scoase la lumina de presa contineau date autentice, confirmate cu vârf si îndesat de evenimentele aflate în derulare. Acele blamate biletele, considerate apocrife si respinse violent de Ion Iliescu, la trecerea unui an de la aparitia lor pe piata, s-au confirmat.

Redactia noastra se afla de ceva vreme în posesia unor alte „biletele“ gasite în apropierea redactiei, care ne-au atras atentia deoarece contineau elemente de identificare specifice. Iliescu, mare intrigant si sforar, repeta faza care a precedat eliminarea lui Petre Roman organizĺnd „ostilitatile“ în vederea eliminarii lui Basescu. Personal, ma astept la orice dinspre moroiul (strigoiul n.n) bolsevic Ion Iliescu, esenta raului si blestemul istoric pentru acest popor. Ca si în notele precedente, se observa în actualele informari ca Iliescu este regizorul, „cappo di tutti capi“.

Nu le-am dat însa publicitatii asteptĺnd sa vedem ce se confirma si ce nu, pentru a nu ne expune unei dezinformari grosolane.
Ultimele evenimente au demonstrat ca informatiile explozive cuprinse în interceptarile ambientale sunt mai mult decĺt autentice, astfel ca oferim si publicului fotocopiile notelor gasite la coltul strazii, fara a ne mai face iluzii ca vreodata cineva ar recunoaste cine si de ce le-a scapat pe jos.
Textul informatiei

Propunerea de valorificare nu intra în atributiile noastre. Informatia cuprinde sumarul discutiilor purtate de catre cei vizati pe teme de interes economic cu referire la repere industriale aflate în atentia Div. noastre. Segmentele principale extrase din contextul dialogului sunt cuprinse în nota rezumativa de mai jos. La mapa info. se gasesc în amanunt restul datelor.
Cadrul general al discutiei a reliefat aspectele campaniei electorale si mai ales perspectiva turului doi al alergerilor.

Adrian Nastase si-a exprimat parerea ca nu vor fi prezenti cei peste noua milioane de alegatori necesari validarii Referendumului propus de Traian Basescu iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmĺnd ca trebuie explicata populatiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninta statul de drept. Mircea Geoana a intervenit reiterĺnd punctul de vedere al lui Adrian Nastase si sustinĺnd ca principala problema o reprezinta obtinerea sprijinului total al liberalilor pentru sustinerea sa în turul doi.

Si-a exprimat ideea ca mesajul lui Antonescu este slab si acesta nu va reusi sa ridice partidul dar ca procentele sale conteaza desi la nivel local este posibil sa nu se ralieze unele organizatii mai ales în Ardeal. Situatia din Ardeal este sensibila a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa sa compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii - el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locala extinsa - chiar cu includerea zonei Mures, Cluj, Oradea deoarece oricum nu vor face logistic si deficitul de imagine se va echilibra cu timpul.

Trebuie strĺnse rĺndurile si data imaginea de forta în plan public a mai afirmat Ion Iliescu, indicĺndu-i lui Adrian Nastase sa ia legatura cu Dinu Patriciu pentru a-l linisti cu Romgazul, unde au marsat puternic mai înainte si udemeristii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastra ar fi fost de folos un acord ferm pe mai multi ani cu Rusia, cu garantii serioase. Mircea Geoana a afirmat ca are toate garantiile si ca vor fi si semnate niste protocoale cu rol informal la proxima vizita la nivel oficial.

Partenerii nostri de la Moscova nu sunt convinsi ca putem asigura stabilitatea investitiei dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregatiti sa investeasca masiv si vor veni daca sunt agreati a mai întarit Mircea Geoana. Oltchimul este o problema se vor supara multi daca îl cedam lui Voiculescu, pe de alta parte nu avem de ales altfel riscam sa ne alegem cu inamicitii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Nastase iar Ion Iliescu a completat ca întelegerea ramĺne întelegere si Voiculescu este un partener loial care trebuie sa ramĺna alaturi de noi.

Vîntu vrea si Posta si CEC-ul, a spus Mircea Geoana, nu se poate sa pierdem CEC-ul, iar Posta este oricum în mare parte sub controlul sau asa ca nu va fi o problema desi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O sa-l ajutam în schimb si noi si Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grija sa-si acopere golul de imagine a intervenit Adrian Nastase iar Ion Iliescu a închis aceasta parte a discutiei recomandĺnd concentrarea pe urmatoarele puncte legate de contextul desfasurarii planului de campanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe