Adăpost pentru copiii străzii, în Ostroveni

duminică, 29 noiembrie 2009

Adăpost pentru copiii străzii, în Ostroveni

        
În perioada 2 decembrie 2008 – 30 noiembrie 2009, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a implementat proiectul „Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii”, Phare 2006/018-147.04.02.03.02.01.402, finanţat în cadrul Programului Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială, Dezvoltarea Resurselor Umane - Servicii Sociale. Prin acest proiect s-a înfiinţat un Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii în Municipiul Râmnicu Vâlcea, cartier Ostroveni, serviciu de tip rezidenţial a cărui misiune este de a asigura găzduire şi îngrijire pe termen scurt, precum şi alte activităţi şi/sau acces la serviciile necesare integrării/reintegrării în familie şi societate sau a luării unei măsuri de protecţie corespunzătoare.

Adăpostul are o capacitate totală de 12 locuri (10 locuri în 2 dormitoare şi 2 locuri în două izolatoare, separate pe sexe) şi asigură fiecărui beneficiar găzduire şi îngrijire de bază pe termen scurt, avându-se în vedere cerinţele minime necesare unei locuinţe, prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu de locuit, îmbrăcăminte, asigurarea hranei zilnice, asistenţă medicală, activităţi educative şi de petrecere a timpului liber, consiliere psiho–socială şi sprijin pentru facilitarea integrării/reintegrării în familie şi/sau societate.

Scopul proiectului este de a crea un sistem deschis de protecţie si socializare pentru copiii care trăiesc pe stradă, în vederea prevenirii marginalizării şi a efectelor negative generate de aceasta, contribuind astfel la rezolvarea problematicii actuale a copiilor străzii. Pe parcursul implementării proiectului, beneficiarii direcţi vor fi 50 de copii cu vârste până la 18 ani, care trăiesc pe stradă, însă adăpostul va funcţiona şi după finalizarea proiectului, prin susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Vâlcea. Proiectul implică un total al costurilor eligibile de 187.573 de euro fără TVA, din care 123.573 euro finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene şi 64.000 de euro din partea Consiliului Judeţean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe