|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Peste 330 de vâlceni au apelat la Centrul pentru Victimele Violenţei în Familie 

• În cei doi de funcţionare,

Peste 330 de vâlceni au apelat la Centrul pentru Victimele Violenţei în Familie

Miercuri, 25 noiembrie, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat declanşarea Campaniei celor 16 Zile de Activitate împotriva Violenţei asupra Femeii. Roxana Radu, director adjunct al DGASPC Vâlcea, a spus că această campanie are mai multe obiective principale, dintre care amintim: conştientizarea fenomenului de violenţă asupra femeii, consolidarea cunoştinţelor din domeniul violenţei domestice, precum şi întărirea capacităţii organizaţiilor societăţii civile în promovarea şi implementarea eficientă a programelor de prevenire a fenomenului violenţei.

Nicolae Badea, directorul executiv al DGASPC Vâlcea, s-a arătat mulţumit de utilitatea Centrului pentru Victimele Violenţei în Familie (CVVF) deschis la Râmnicu Vâlcea în anul 2007. „De la înfiinţare, au beneficiat de servicii de specialitate 332 de persoane, victime ale violenţei în familie. Echipa pluridisciplinară a centrului este formată din medic – coordonator centru, asistenţi medicali, asistent social, lucrător social, psiholog şi consilier juridic. Din acest număr, 254 de victime au beneficiat de găzduire şi servicii de specialitate.

De asemenea, din totalul de 332 de persoane beneficiare ale centrului, pentru 300 situaţia socio-economică şi juridică s-a îmbunătăţit (34 acţiuni de divorţ, 15 familii pentru care s-a identificat sau s-a obţinut o locuinţă, 20 de persoane s-a identificat un loc de muncă), iar 32 de persoane au revenit în centru, solicitând sprijin. În acest moment, avem în centru 7 persoane, iar în acest an au beneficiat de servicii de specialitate peste 50 de persoane”, a mai precizat Nicolae Badea, directorul executiv al DGASPC Vâlcea. (P.C.)

Leave a Response