Crin Antonescu, groparul PNL

miercuri, 25 noiembrie 2009

Crin Antonescu, groparul PNL

În urmă cu aproape o lună, în data de 27 octombrie, „Curentul“ publica un material intitulat „Crin Antonescu îl spală de sânge pe Ion Iliescu“, articol care a generat un mare număr de comentarii, atât pe forumul ziarului, cât şi în mediul online, unde a fost preluat de sute de internauţi şi comentat de alte câteva mii. 
Am marcat la vremea aceea o situaţie cu totul stranie pentru un liberal care pretinde că a empatizat cu Piaţa Universităţii, deşi Crin se afla la Tulcea în timp ce minerii lui Iliescu ne spărgeau capetele imediat după ce unităţile militare au deschis focul cu gloanţe de război asupra noastră la ordinul expres al „cârpei kaghebiste“. 


Crin Antonescu declarase „că Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii '90 nu a pus Armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii“. Am demonstrat în paginile ziarului, publicând în întregime Jurnalul de luptă al Armatei din perioada 13-15 iunie 1990, că Ion Iliescu este principalul responsabil pentru deschiderea focului împotriva civililor sub pretextul că Armata luptă împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare“ - pentru a-l cita pe Ion Iliescu.
Mai scriam atunci: „Să-l auzi pe liderul liberalilor Crin Antonescu cum îl ridică în slăvi pe criminalul ce a distrus 20 de ani din istoria României face cât o vizită în bestiarul grădinii zoologice a kominternului.

Pe de altă parte, şi bătrâna cucuvea kominternistă şi-a găsit, în sfârşit, lăudătorul potrivit - un broscoi exoftalmic care orăcăie cretinisme - fără orice complex al bunului-simţ - pe orice post de televiziune din ograda GRIVCO-FNI.
Pentru cei care au uitat, Ion Iliescu, din punct de vedere antropologic, un criminal cu mâinile roşii de sânge - este cel care în iunie 1990 a cerut şi coordonat reprimarea cu bestialitate a manifestaţiei din Piaţa Universităţii. În urma represiunii din iunie 1990, a rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1.300 de bucureşteni au fost bătuţi şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), au «rezultat» 4 morţi prin împuşcare, 18 răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri, în 14-16 iunie.


Ca unul dintre cei care au fost ţintă directă a gloanţelor trase la ordinul lui Ion Iliescu şi din toate aceste motive consemnate mai sus, cred cu tărie, astăzi, că Crin este un cretin, o javră neghioabă şi un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez şi susţin“.

Geoană: „demagog, laş mincinos, maimuţoi, handicapat“

Mulţi comentatori au fost de părere că greşesc asumându-i lui Crin Antonescu intenţia, premeditarea poziţionării în tabăra criminalului Ion Iliescu, blestemul României, pentru a-l cita pe defunctul Ticu Dumitrescu.
Alţi comentatori au notat pe marginea articolului din „Curentul“ opinii pertinente, şi cu viziune aş zice acum, după ce asistăm la surprinzătoarele declaraţii de afecţiune lansate de Crin Antonescu la adresa lui Geoană, „demagog, laş mincinos, maimuţoi, handicapat“ - pentru a-l cita pe liderul PNL şi afirmaţiile sale din campania electorală.


„Un oportunism de joasă factură l-a făcut pe Antonescu să-i lingă târtitza lui Iliescu, acum în context electoral. Orice calcul ar avea această Giocondă a liberalilor este evident unul idiot. Genul acesta de poziţionări distrug orice urmă de credibilitate a partidului. 
Personal, nu cred că Crin a trecut prin Piaţa Universităţii, homosexualii preferau Piaţa Operei, dar, chiar şi aşa, să te apuci acum să-l scoţi basma curată pe Iliescu minţind cu neruşinare şi inventându-i merite pe care nu le-a avut este aproape o blasfemie. Faptul că Ion Iliescu este un criminal cu mâinile roşii de sânge este deja o axiomă.

Nu uitaţi, totuşi, că Crin este fetitza din flori a lui Iliescu cu Dinu Patriciu“... astfel de comentarii, unele chiar mai acide probau faptul că internauţii beneficiază de o avansată cultură politică şi de o corectă înţelegere a contextului actual.
Un alt comentator a adăugat un remember al trădărilor PNL - Patriciu în favoarea Iliescului, trădări care pun într-o ecuaţie a „normalităţii“ bătaia de joc a liderilor „liberali“, faţă de propriul electoral, anti-Iliescu organic.

Remember: trădările PNL - Patriciu în favoarea Iliescului

În anul 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL - „impulsionat“ de Caraman - fost cadru al Securităţii suspectat de legături cu KGB-ul.

În legislatura 1990-1992, Patriciu a fost ales ca deputat de Timiş pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administraţie centrală şi locală, amenajarea teritoriului şi urbanism şi din Comisia pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului. 
După o scurtă perioadă de la alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, Dinu Patriciu, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu şi Viorel Cataramă, au provocat o sciziune în partid prin înfiinţarea la 25 iulie 1990 a PNL-Aripa Tânără, formaţiune ce va fi condusă de Patriciu. 
În anul 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN, Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în guvernul Petre Roman (2) remaniat.

Ca urmare a acestei alianţe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.

Episodul primei ieşiri a PNL din Convenţie

Înainte de alegerile din septembrie 1992, PNL părăseşte Convenţia şi încearcă să participe singur la alegeri. Rezultatul a fost neintrarea în parlament a PNL. Acest moment marchează schimbarea numelui Convenţiei în Convenţia Democrată din România (CDR). De de a făcut asta PNL-ul? 
Pentru că feseneaua trebuia ajutată, căci anul 1992 este semnificativ prin aceea că a surprins primele alegeri locale libere. În februarie, pentru prima dată, opoziţia câştiga în faţa FSN. În marile oraşe, opoziţia câştiga chiar detaşat. Crin Halaicu, reprezentantul CD, îl învinge pe Cazimir Ionescu (din FSN) la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. 


Aşa că, prin ajutorul dat de PNL, feseneaua şi-a revenit în septembrie. 
În alegerile din 1992, CDR a pierdut 20% comparativ cu rezultatele pe care le-a înregistrat în februarie. Aşa că trăiască PNL şi FSN!

PNL şi PSD

Ultima concluzie la care a ajuns Crin Antonescu formulată astfel: „pentru PNL, răul mai mic este PSD“, cuprinde în ea toată dinamita cu care aceşti „liberali“, în inconştienţa sau poate conştienţa lor, duc la distrugerea unui partid, ultimul partid istoric, după ce au pus şi ei umărul la distrugerea PNŢCD. 
PSD şi Iliescu reprezintă cel mai mare rău care ni s-a întåmplat din '89 încoace şi aducerea lor în fruntea ţării din nou ar fi o crimă. 
Adevăratul gropar al PNŢCD se numeşte Emil Constantinescu, marele susţinător de acum al lui Crin Antonescu.


În data de 4 august 2006, Biroul de Presă al PNL anunţa: „Declaraţiile lui Dinu Patriciu referitoare la o posibilă guvernare PNL-PSD reprezintă o poziţie personală regretabilă şi inacceptabilă, care se situează în afara liniei politice şi acţiunilor partidului“. În comunicat se mai afirma că PNL a respins permanent orice colaborare la guvernare cu PSD, partid care „a ridicat corupţia la rang de virtute politică şi care a ales vanghelizarea drept o soluţie de reformare“.
Astăzi, PNL-ul lui Crin Antonescu, urdurosul cu nume de floare (mortuară) - o trompetă ruginită la fel cu „flaşneta“ hårbuită Nikolai - interpretează o partitură (Imnul indecenţei şi al îmbogăţirii fără scrupule) compusă de Patriciu la indicaţia lui Iliescu şi a sprijinitorilor din spate - investitorii ruşi pe care i-a vizitat Geoană, din KGB-ul rusesc care şi-au putut face jocurile murdare în voie pe aici prin Romånica...!


Cele de mai sus reprezintă opiniile comentatorilor ziarului nostru, la fel de inteligenţi sau chiar mai inteligenţi decât noi, comentatori care au întrevăzut de la începutul campaniei electorale refacerea Alianţei PNL-PSD, Patriciu-Ion Iliescu, via Hrebenciuc. Ceea ce mă face să reiterez afirmaţia de acum o lună când scriam: „Ca unul dintre cei care au fost ţintă directă a gloanţelor trase la ordinul lui Ion Iliescu şi din toate aceste motive consemnate mai sus, cred cu tărie, astăzi, că Crin este un cretin, o javră neghioabă şi un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez şi susţin“. (www.curentul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe