Sparle si soparle

duminică, 22 noiembrie 2009

Sparle si soparle

• Pentru a-şi uşura „situaţia” la alegerile prezidenţiale, independentul Constantin Neagoie, primarul comunei Ioneşti, s-a dus să... valseze tocmai în capitala Austriei – Viena. Omul nostru se va întoarce din patria lui Mozart tocmai marţi, 24 noiembrie.
• Ion Cîlea, directorul general onorific al ziarului Vocea Romilor, l-a reclamat pe Mircia Gutău tocmai la... Viorel Hrebenciuc, spunând că primarul Râmnicului foloseşte poliţiştii comunitari ai instituţiei în secţiile de votare. De tot hazul şi iată cum preşedintele PSD Vâlcea vine să ne confirme că „Hoţii strigă hoţii!”

• Tot Ion Cîlea se arată strâns la pungă atunci când trebuie să răsplătească oamenii care l-au ajutat în campania electorală. În ultima zi a campaniei, tot stafful PSD Vâlcea a fost invitat la un restaurant, însă probabil din cauza crizei economice, fiecare om a trebuit să se mulţumească doar cu o bere sau o apă minerală. Nota de plată a fost achitată... de Ion Matei.

• Directoarea CEC Vâlcea, Mariana Barbu, le dă cu tifla multor oameni de afaceri care vin să contracteze un credit. Doamna nu are chef să fie amabilă şi nici să poarte negocieri cu managerii, de aceea este nevoit să intervină mereu preşedintele CEC, Radu Gheţea, pentru a rezolva unele probleme ale CEC Vâlcea.

• Primarii PSD din judeţ au ascultat de ordinele bolşevicului preşedinte de organizaţie şi şi-au numit soţiile preşedinţi de secţii de votare. Doamna Drăghici, soţia primarului din Roeşti, şi-a luat foarte în serios această misiune de partid şi a făcut tot ceea ce-i stătea în putinţă ca Mircea Geoană să obţină cele mai multe voturi în localitate. Primăriţa a recurs chiar şi la metode nu tocmai legale.

• Chiar dacă în judeţul Vâlcea nu sunt mai mult de 200 de maghiari, UDMR a avut la aceste alegeri reprezentanţi în toate cele 422 secţii de votare. Explicaţia este că PSD-ul a bătut palma cu filiala locală a UDMR pentru a avea câte doi reprezentanţi în secţiile de votare. Şi când te gândeşti că hoţii strigă hoţii!

• Alegerile de la Vâlcea pentru preşedinţie au fost atent monitorizate de o echipă venită de la Bucureşti, formată din ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

• Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea se pregăteşte să dea un nou tun prin care bani publici vor fi direcţionaţi în conturile sponsorilor PSD. Peste 40 de miliarde de lei vor fi virate de „Preacinstit“ în buzunarele unei firme „prietene“. Denumirea contractului: ,,MODERNIZARE DJ677 C LIMITA JUDET OLT – LUNGESTI – RÂMESTI (DJ 677), KM. 1+648 ÷ 4+148 SI KM. 7+948 ÷ 10+948’’, în comuna Lungeşti, judeţul Vâlcea. Valoarea estimată fără TVA: 4.844.426,9 RON. Suntem cu ochii pe această…„licitaţie“ cu dedicaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe