|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Ion Cîlea, lasă-ne, lasă-neee! 

Ion Cîlea, lasă-ne, lasă-neee!

Tiberiu Pîrnău

Ion Cîlea, preşedintele PSD la Vâlcea, este ca un vis urât pentru noi vâlcenii. Un adevărat coşmar cu bolşevici roşii până în măduva oaselor. Oameni cu doctrina de partid în suflete, fără credinţă şi avizi de funcţii. Vâlcea este un judeţ condamnat să fie condus de comunişti, de dinozaurii vremurilor cu secera şi ciocanul. Un sistem de vot nedrept l-a adus la cârma Consiliului Judeţean Vâlcea pe cel mai găunos politician de după 1990. Un individ pervers, ca fire, un om care minte, aşa cum respiră, care se face că munceşte de dimineaţa până seara, conduce destinele a sute de mii de vâlceni.

A fost votat de 30 la sută din vâlceni, de O MINORITATE ROŞIE îndobitocită de limbajul de lemn şi textele agramate ale Preacinstitului Ion Cîlea! Cine l-a votat pe Ion Cîlea? L-au votat în special vâlcenii de la ţară, din mediul rural, cei care au peste 55 de ani, oameni încremeniţi în timp, cu mentalitate blocată la nivelul anului 1989, fără cultură politică, fără dorinţă de progres.

I-au sorbit cu nesaţ minciunile, vorbele goale Preacinstitului Cîlea. Şi-a râs în barbă de ei, când a ieşit învingător! Demagogia populistă l-a ajutat de fiecare dată! L-au mai votat şi nişte tineri dornici să parvină cu orice preţ în societate, să intre cu bocancii în sistemul instituţiilor publice. Să se îmbogăţească din licitaţii trucate, încredinţări directe, afaceri păguboase pentru stat.

Cu un tupeu de neimaginat, pesedistul Cîlea a transformat de câteva săptămâni instituţia publică Consiliul Judeţean într-o anexă de partid, a PSD –ului. Cîlea se comportă la Consiliul Judeţean ca pe propria feudă, ca pe propria moşie. Confundă Consiliul Judeţean cu cocioaba pe care o avea la Ocnele Mari şi pe care a primit miliarde de lei despăgubiri. Preşedintele PSD Vâlcea are apucături bolnăvicioase de baron local, uită că trăim într-un sistem democratic, uită că vremea partidului – stat a apus!

De o lună de zile, pesediştii vâlceni folosesc în campania electorală angajaţi ai Consiliului Judeţean, telefoane plătite din bani publici, maşini şi benzina instituţiei, tot ceea ce înseamnă logistică. Cu o nesimţire fără margini, pesediştii sfidează vâlcenii în fiecare dimineaţă. Locul de întâlnire a haidamacilor PSD este Consiliul Judeţean Vâlcea, o instituţie publică pe care au pus labele murdare. Uitaţi-vă la feţele personajelor din caravana electorală, care-l însoţeşte pe Ion Cîlea în judeţ. Vă veţi înfiora, vă veţi speria! Au feţe de veritabili killeri! Nu exagerez cu nimic, când trec pe strada, prin satul dumneavoastră, uitaţi-vă în ochii lor.

 Este sfidător, revoltător ceea ce se întâmplă! Ion Cîlea a recurs în ultima lună şi la asfaltări electorale. Bagă în faliment Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, forţând-o să execute lucrări electorale fără contracte. Face presiuni şi asupra altor firme să procedeze identic. Cîlea este disperat! De unde atâta disperare? De unde atâta ură, domnule preşedinte?
Eu m-am săturat de Ion Cîlea! Noi ne-am săturat de Ion Cîlea, de această „relicvă“ bolşevică! Noi, cei 70 la sută din vâlcenii care nu l-am votat pe acest personaj periculos pentru funcţionarea statului de drept, îi spunem: „Lasă-ne! Lasă-neee! Ieşi la pensieee!“.

Leave a Response