Forţa Băsescu, Forţa România

miercuri, 11 noiembrie 2009

„Forţa Băsescu, Forţa România!”

Nu i-am înjurat,
nu i-am blestemat, nu le-am făcut nimic!

Nu i-am mai lăsat să fure!

„Forţa Băsescu, Forţa România!” Acesta este mesajul celor peste 50.000 de simpatizanţi ai preşedintelui Băsescu din judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Teleorman şi Buzău care au venit să-l susţină la Piteşti. „Voi veţi da preşedintele, nu Iliescu, nu Voiculescu, nu Hrebenciuc. Să vină să vadă câţi sunteţi. Cu voturile voastre stabiliţi nu numai preşedintele, ci şi soarta poporului român. Singurii care ne pot spune nouă, politicienilor, cine are dreptate, sunteţi voi, românii!”, le-a spus Traian Băsescu, în semn de mulţumire pentru prezenţa lor în număr atât de mare.

Traian Băsescu a amintit mulţimii portocalii de „presiunea unei majorităţi pe care românii n-au dorit-o”, de „tot felul de politicieni care nu înţeleg democraţia atunci când construiesc majorităţi ad-hoc”. Preşedintele şi-a nominalizat câţiva dintre rivalii politici, care-l vor plecat de la Cotroceni cu orice preţ: „Ion Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc, Tăriceanu, cei care m-au suspendat în 2007, şi acum, în bătaie de joc, au vrut un prim ministru doar la suprafaţă, pentru ca în spatele lui să-şi rezolve interesele. Lor li se adaugă Vanghelie, care vrea să ţină de fotoliul  lui Mircea Geoană, la Cotroceni. Dragii mei, la Cotroceni nu există niciun scaun destinat vreunui prostănac”.

Traian Băsescu a reamintit şi de predarea ştafetei de la Ion Iliescu la Mircea Geoană, cu prilejul depunerii candidaturii acestuia din urmă la preşedinţie: „Atâta inconştienţă şi inconsecvenţă la un om care a fost preşedintele României nu se poate. Şi asta se vede aici. Dacă Iliescu ar fi fost ieri la Timişoara, azi la Craiova şi Piteşti, ar fi văzut că nicio sforărie de grup, care nu reprezintă interesele românilor, nu se poate face.”

Preşedintele şi-a trecut în revistă mandatul, cu împlinirile şi neîmplinirile lui, dar şi-a prezentat şi programul pentru care cere sprijinul românilor în al doilea mandat. Deoarece toate previziunile specialiştilor spun că următoarea criză mondială va fi una alimentară, Traian Băsescu a declarat că agricultura şi industria alimentară şi, pe cale de consecinţă, scoaterea din sărăcie a satelor româneşti, vor fi ţintele economice ce pot aduce prosperitate  întregii Românii.

Pe plan politic, modernizarea statului şi a instituţiilor, începută de guvernul Boc, va fi cel mai important obiectiv, a spus Traian Băsescu, care nu promite liniştea lui Ion Iliescu, în spatele căreia s-au făcut marile privatizări păguboase pentru România. Băsescu a explicat care este diferenţa între scandal, cum numesc mogulii orice critică adusă unei puteri din stat, şi lupta sa cu clasa politică, cu realităţile româneşti: „Vă amintiţi imaginile din 15-16 decembrie 1989, de la Timişoara?

Vă amintiţi ce spuneau televiziunile atunci? Că la Timişoara nişte huligani provoacă scandal. Şi erau români care demonstrau pentru libertate. Acum televiziunile spun că Băsescu face scandal. Este acelaşi tip de manipulare. Nu i-am înjurat, nu i-am blestemat, nu le-am făcut nimic. Nu i-am mai lăsat să fure, să se înfrupte, să-şi transforme banii în influenţă politică.

Da, va fi scandal. Eu nu-i spun scandal, aşa îi spun ei. Eu spun că voi lupta şi în viitorul mandat ca această majoritate să nu se mai poată atinge de resursele României. Stăpânul lui Traian Băsescu este poporul român. În 2004 am luat România din mâinile lor şi am pus-o în mâinile românilor. Mai au câte o ghiară pe câte o margine, dar n-am să-i las să le ia. În mandatul meu nu a fost nicio mare privatizare care să ridice semne de întrebare. România rămâne sută la sută a românilor şi n-o împart cu oligarhii şi cu mogulii de presă.”

Vorbind despre echitate în salarii, pensii, în accesul la educaţie sau la sănătate, preşedintele n-a ocolit nici echitatea în justiţie. El a vorbit despre diferenţa de tratament între cel care fură o găină, este închis şi condamnat în trei luni şi un miliardar care a făcut ilegal o bancă, al cărui dosar stă zece ani prin sertare, până se prescrie vinovăţia, sau un altul care fură un combinat petrochimic: „Dacă justiţia este independentă, atunci să judece la fel de bine şi de repede şi pe cel care fură găina, şi pe cel care fură un combinat petrochimic”. Preşedintele a negat orice compromis sau orice imixtiune în justiţie: „Am văzut, la fel ca şi dumneavoastră, ce se întâmplă şi nu puteam să nu iau atitudine publică. Eu reprezint cetăţeanul român în atitudinile publice.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe