|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

“Municipalii” au învins la scor de neprezentare pe CS Otopeni 

Cu un gol valabil anulat şi un eurogol marcat de Dobre, 

„Municipalii” au învins la scor de neprezentare pe CS Otopeni

După egalul de la Piteşti, „municipalii” întâlneau, acum pe teren propriu, o altă fostă divizionară a, CS Otopeni. Gruparea lui Artimon a dominat încă din start disaputa cu cei din Otopeni, iar centralul bucureştean Florin Miron le refuză acestora un gol valabil (mingea intrase în poartă cu toată circumferinţa ), la şutul juniorului Goge. 
Bucureşteanul nu mai poate împiedica înscrierea golului de către vâlceni peste numai un minut, reuşita fiind semnată de un alt tânăr, Mihai Deaconescu. Până la pauză mai consemnăm două bare, Kalle, la poarta vâlceană, şi Boroiban, la poatra oaspete. Vâlcenii rămân periculoşi şi în debutul reprizei secunde, o repriză care a fost a mijlocaşului Dobre. 
Acesta a centrat perfect, în minutul 65, Boroiban îndeplinind o simplă formalitate, din 2 metri, şi era 2-0. apoi, peste 9 minute, Dobre prinde un şut superb şi marchează precum Onofraş în meciul de Ligă cu cei de la Celtic. CS Otopeni pierde, aşadar, la scor de neprezentare, 0-3, după un final în care oapeţii au jucat în 10, în urma eliminării lui Savu, care a făcut un gest urât, l-a călcat intenţionat pe un adversar care era deja pe gazon. Cu 16 puncte, vâlcenii urcă acum pe locul 8 şi vor juca etapa viitoare la Lupeni cu Minerul. 
Artimon: „N-am realizat nimic deosebit!”
„Mi-a fost teamă de acest meci, pentru că întâlneam o echipă cu jucători experimentaţi, cu o medie de vârstă de 28-29 de ani, dar cu multe jocuri în Divizia A. Important e că jocul nostru arată un nivel apropiat de cel pe care echipa tinde să-l atingă. Apreciez efortul, disciplina şi dorinţa faarte mare a jucătorilor mei de a câştiga. Important e ca acum ei să conştientizeze că n-au realizat nimic deosebit. Suntem tot la –5 la adevăr, dar merităm să fim mai sus în clasament. Nu există o tensiune între jucători şi antrenor, între jucători şi conducere, pentru că ei înţeleg că nu e rea-voinţă din partea conducerii, dar că efectiv nu sunt bani!, a spus, la conferinţa de presă de după meci, antrenorul vâlcean Alin Artimon. 

Leave a Response