Modificări ale Codului Fiscal, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010 (III): Impozitarea veniturilor obţinute din România de nerezidenţi

duminică, 8 noiembrie 2009

Modificări ale Codului Fiscal, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010 (III): Impozitarea veniturilor obţinute din România de nerezidenţi 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689/13.10.2009, aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Într-o serie de articole pe această temă, prezentăm sintetic noile prevederi legislative, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010.
Impozitarea veniturilor obţinute din România de nerezidenţi
 
În principal, noutăţile în acest domeniul constau în:
 - termenul de plată a impozitului pe dividendele obţinute de nerezidenţi, distribuite şi care nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, va fi 25 ianuarie a anului următor; 
 - dobânzile şi/sau dividendele plătite către fonduri de pensii, astfel cum sunt ele definite în legislaţia statului membru al UE, sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, sunt scutite de impozit;
 - în cazul în care un contribuabil este rezident al unei ţări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislaţia internă, legislaţia Uniunii Europene sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri. În scopul aplicării prevederilor mai favorabile ale legislaţiei europene, nerezidenţii trebuie să prezinte plătitorului de venit, pe lângă certificatul de rezidenţă fiscală şi o declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea anumitor condiţii;
- termenul de depunere a declaraţiei privind impozitele reţinute în regim de stopaj la sursă de către plătitorii respectivelor venituri va fi data de 30 iunie a anului fiscal actual pentru anul anterior;
- orice persoană juridică străină are obligaţia de a plăti impozitul pe reprezentanţă la bugetul de stat, în două tranşe egale, până la 25 iunie, respectiv 25 decembrie inclusiv.
Modificări ale Codului Fiscal, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010 (II): Impozit pe venit  
 
 
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689/13.10.2009, aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Într-o serie de articole pe această temă, prezentăm sintetic noile prevederi legislative, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010.
Impozit pe venit
În categoria cheltuielilor deductibile limitat (art. 48 alin. 5) la care au dreptul contribuabilii care desfăşoară activităţi independente şi stabilesc venitul net anual pe baza contabilităţii în partidă simplă, s-au introdus tichetele de vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii, şi dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizării corporale, potrivit prevederilor legale.
 Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente (drepturi de proprietate intelectuală; vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial; activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil; activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară) şi pentru care impozitul se reţine la sursă sub formă de plăţi anticipate în cotă de 10% pot opta pentru impunerea acestor venituri pentru cota de 16%, potrivit prevederilor art. 78, impozitul fiind final. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris, în momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract.
În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor (art. 55 alin. 2) sumele reprezentând: remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăţilor comerciale; remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari; sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie; indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă.
Modul de determinare a impozitului pentru veniturile asimilate salariilor, prevăzute la art. 55 alin. 2 este similar cu modul de calcul al impozitului pe venituri din salarii prevăzut la art. 57 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile.
În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende prevăzut la art. 67, alin. (1), se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.
Contribuabilii, prevăzuţi la art. 71, care desfăşoară activităţi agricole (obţin venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea, pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit) depun o declaraţie de impunere până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs (în prezent termenul este de 15 mai). În cazul unei activităţi pe care contribuabilul începe să o desfăşoare după data de 25 mai (în prezent 15 mai), declaraţia se depune în termen de 15 zile inclusiv de la data la care contribuabilul începe să desfăşoare activitatea. 
Venitul net anual impozabil se stabileşte de către contribuabil pe fiecare sursă din categoriile de venituri menţionate la art. 41 lit. a), c), f) - activităţi independente: comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole - prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate şi se înscrie în declaraţia de impunere (în prezent impozitul este stabilit de organul fiscal pe baza datelor din Declaraţia 200).
Până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la organul fiscal competent (în prezent 15 mai). 
Declaraţia de impunere se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit.
Impozitul pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual datorat, se calculează de contribuabil, pe baza declaraţiei de impunere, prin aplicarea cotei de 16%, respectiv a cotelor prevăzute la veniturile din investiţii asupra venitului net anual impozabil/câştigului net anual din anul fiscal, şi se plăteşte până la 25 mai inclusiv a fiecărui an fiscal (în prezent impozitul pe venitul net anual impozabil se calculează de către organul fiscal competent).
Modificări ale Codului Fiscal, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010 (I): Impozit pe profit 
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689/13.10.2009, aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Într-o serie de articole pe această temă, prezentăm sintetic noile prevederi legislative, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2010.
Impozit pe profit
Impozitul pe profit se aplică în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate.
În cazul veniturilor din proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, obţinute de persoanele juridice străine, obligaţia de a calcula, reţine, declara şi vira impozitul pe profit revine cumpărătorului atunci când cumpărătorul este o persoană juridică română sau o persoană juridică străină care are un sediu permanent înregistrat fiscal în România la momentul tranzacţiei.
Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii, cu excepţia societăţilor bancare şi celor menţionaţi mai sus, care definitivează până la data de 25 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior, depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor.
Contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 aprilie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi mai sus, care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele menţionate.
Impozitul pe dividende care trebuie reţinut, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.
195 firme vâlcene datornice - mijlocii şi mici - publicate pe Internet 
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în temeiul prevederilor Titlului I - Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I - Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003, a actualizat Lista societăţilor comerciale care înregistrau obligaţii restante faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 30 septembrie 2009 şi neachitate până la data publicării.
Cei interesaţi pot consulta lista pe website-ul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la adresa http://anaf.mfinante.ro, categoria Informaţii publice, subcategoria Obligaţii restante către bugete.
I. La bugetul general consolidat au fost publicaţi 195 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau la 30 septembrie 2009 restanţe de 9,91 mil.lei.
La bugetul de stat au fost publicaţi 182 contribuabili mijlocii şi mici care aveau obligaţii restante de 5,93 mil.lei, care se află în următoarele situaţii:
- 177 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe ale bugetului de stat de 4,35 mil.lei;
- 4 au solicitat compensarea obligaţiilor restante la bugetul de stat pentru suma de 0,67 mil.lei.- unul a solicitat înlesniri la plata a obligaţiilor restante la bugetul de stat pentru suma de 0,91 mil.lei.
Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat au fost publicaţi 163 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau restanţe de 2,90 mil.lei, din care:
- 160 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 2,44 mil.lei;
- 3 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,46 mil.lei.
Obligaţiile la bugetul fondului asigurărilor de sănătate sunt de 0,98 mil.lei şi provin de la 163 contribuabili mijlocii şi mici, astfel:
- 160 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe în sumă de 0,77 mil.lei;
- 3 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,21 mil.lei.
Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor de şomaj au fost publicaţi 158 contribuabili mici şi mijlocii care înregistrează obligaţii restante de 0,10 mil.lei, astfel:
- 154 se află în procedura de executare silită pentru obligaţii restante de 0,08 mil.lei;
- 4 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,02 mil.lei.
II. La 30 septembrie 2009, marii contribuabili preluaţi în administrare de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti (DGAMC), conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 343/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care au înregistrat restanţe, au fost publicaţi de DGAMC Bucureşti.
III. Nu au fost publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003: microîntreprinderile clasificate potrivit Legii nr. 346/2004, modificată; contribuabilii persoane juridice pentru care a fost declanşată procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi contribuabilii care au contestat debitele şi au exercitat căile de atac prevăzute de lege.
IV. Următoarea actualizare se va face până la 31 ianuarie 2010, pentru debitele restante la 31 decembrie 2009, conform art. 13 din Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003.
Suspendarea activităţii prin Oficiul Registrul Comerţului nu scuteşte contribuabilii de obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale 
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte contribuabililor care şi-au suspendat activitatea prin Oficiul Registrul Comerţului (ORC) că, pe perioada de inactivitate temporară, pentru intervale de timp mai mari de 12 luni, dar nu mai mult de 3 ani consecutivi, pot solicita regim de declarare derogatoriu pentru depunerea declaraţiilor fiscale potrivit prevederilor Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 415/2009.
Regimul de declarare derogatoriu se solicită de plătitorii de impozite şi taxe la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestora, prin depunerea unei cereri.
Pentru a beneficia de acest regim, contribuabilii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
- să figureze, în evidenţa fiscală, cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite;
- să nu desfăşoare nici un fel de activitate; 
- să nu obţină venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare şi/sau alte elemente similare veniturilor;
- să nu dispună de personal angajat şi să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului;
- să nu aibă în curs de soluţionare un decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
- să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală, în curs de derulare;
- să nu fie înscrişi în lista contribuabililor declaraţi inactivi;
Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu următoarele declaraţii:
- 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”;
- 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit “.
- 102 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale”;
- 103 “Declaraţie privind accizele”;
- 104”Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor”;
- 120 “Decont privind accizele”;
- 130 “Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă “.
- 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată”.
Pe perioada aplicării regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii nu au obligaţia depunerii declaraţiilor prevăzute mai sus, cu următoarea excepţie:
- pentru perioada din anul fiscal cuprinsă între 1 ianuarie şi data aprobării regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiilor 101, 120, 130 la termenele prevăzute de lege.
În perioada regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii sunt obligaţi să întocmească şi să depună bilanţuri contabile şi situaţii financiare semestriale.
Foarte important! Contribuabilii care nu au solicitat aprobarea regimului de declarare derogatoriu dar au suspendat activitatea prin Oficiul Registrului Comerţului au, în continuare, obligaţia de a depune declaraţiile fiscale corespunzător obligaţiilor înscrise în vectorul fiscal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe