|luni, septembrie 25, 2017
  • Follow Us!

Agenţiile de turism, în criză financiară 

Agenţiile de turism, în criză financiară

Până acum, din cauza crizei financiare, aproximativ 20% dintre agenţiile de turism vâlcene şi-au închis porţile, trei dintre acestea fiind şi membre ANAT. Reprezentanţii ANAT, prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute la Vâlcea, pentru a participa la întâlnirea Consiliului Naţional ANAT, care însumează 900 de membri (agenţii de turism, asociaţii turistice, hoteluri, companii aeriene, ba chiar şi persoane juridice străine) sunt de părere că Vâlcea are un potenţial turistic important, dar prea puţin exploatat.

„Vrem să ieşim din Bucureşti, să mergem în zonele cu potenţial turistic important şi să vedem ce putem face, în această perioadă, de criză, pentru redresarea activităţii. În acest sens, am iniţiat şi un program, care se intitulează „Alege agenţia de turism – Călătoreşte cu ANAT”, pentru că agenţiile înscrise în ANAT oferă o siguranţă mai mare. Veniturile din turism scad, pentru că românii nu îşi mai permit de multe ori vacanţe, dar partea bună a crizei este că oamenii aleg să meargă în vacanţă în ţară şi nu în străinătate, aşa cum se întâmpla până acum”, a apreciat Corina Martin, preşedintele ANAT.

Aceasta a subliniat faptul că sistemul tichetelor de vacanţă promovat de Ministerul Turismului dezavantajează agenţiile de turism, care nu ajung să câştige în final decât 2-3% din valoarea sejurului, în timp ce li se impune, contrar legii, să aplice tarife diferenţiate pentru acest tip de vacanţe. „În privinţa litoralului, calculele noastre spun că scăderea cifrei de afaceri a fost cam de 13 – 14%, dar s-a ajuns în unele structuri şi la 40%.

Am reuşit să facem faţă şi cu ajutorul acelui program, de înscrieri timpurii”, a mai spus Corina Martin. Prim-vicepreşedintele asociaţiei, George Nicolescu a afirmat că Vâlcea are un potenţial turistic deosebit, cu nimic mai prejos faţă de cel al Bucovinei sau Maramureşului, dar foarte puţin exploatat. „Aici există o bază hotelieră importantă şi, dacă ar exista un program integrat de dezvoltare a turismului, oraşul s-ar umple de autocare. 0-40%, cât era acum câteva luni.

Noi suntem de părere că turismul îşi va reveni, adică vom avea o pierdere de 10-15%, faţă de cea de ”, este de părere acesta. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ANAT estimează o scădere d cel mult de 10% faţă de anul precedent a circulaţiei turiştilor, dar hotelierii din staţiunile montane trebuie să scadă tarifele cu peste 20%, pentru a atrage turişti în perioada iernii şi să asigure servicii suplimentare.

Leave a Response