Sorin Oprescu, între fabricile de ciment inexistente şi primarul unui oraş iluzoriu - Cozia

duminică, 1 noiembrie 2009

• La Vâlcea,

Sorin Oprescu, între fabricile de ciment inexistente şi primarul unui oraş iluzoriu - Cozia

• doctorul a avut mai multe discuţii cu primarul din Călimăneşti, Ilie Amuzan, un vechi susţinător din umbră al lui Sorin Oprescu

Sorin Oprescu, candidatul independent la Preşedinţia României, a fost prezent duminică, 1 noiembrie, la Râmnicu Vâlcea pentru a lua „pulsul” electoratului înaintea marii bătălii din data de 22 noiembrie 2009. Primarul Capitalei a venit în municipiu însoţit de un impresionant staff de campanie – peste 200 de oameni care puneau în scenă spectacolul pe scenariul lui Sorin Oprescu. În vecinătatea Grand Hotel Sofianu erau parcate două autocare (unul cu număr Sibiu), peste 7 microbuze, şi 15 autoturisme, toate decorate şi ornate cu chipul lui Sorin Oprescu şi cu sloganul de campanie „Hai România!”. S-a remarcat absenţa lui Nicolae Pătru, omul de campanie din Vâlcea al lui Sorin Oprescu, dar l-am putut descoperi la hotel pe Dumitru Cumpănaşu, un activist politic care a trecut pe la PSD şi Partidul Protecţiei Sociale.

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la... Sala Dican din cadrul Grand Hotel Sofianu, candidatul Sorin Oprescu s-a lansat într-un discurs electoral, cu tonuri şi accente înalte atunci când cerea „regizorul”. Ziariştii prezenţi au trebuit să asculte o jumătate de oră în care au fost băgate la grămadă problemele cu sistemul ticăloşit, cu partidele parlamentare, cu democraţia, cu viitorul prim-ministru, cu referendumul, cu ceilalţi contracandidaţi, şi cu... Aurelian Bondrea, rectorul comunist de la Universitatea Spiru Haret.

De altfel, despre proprietarul „fabricii de studenţi”, Sorin Oprescu a spus că are o „legătură naturală” cu acesta şi care nu implică nici un fel de obligaţii în cazul în care doctorul va ajunge preşedintele României. De asemenea, Sorin Oprescu spune că Aurelian Bondrea îl ajută dezinteresat în campania electorală, ajutor care se concretizează în sedii de campanie şi oameni de la universitate, toate puse la dispoziţia doctorului.

„Democraţia este mai scumpă decât dictatura”

Totodată, Sorin Oprescu a afişat o mină cum că ştie pe de rost problemele din Vâlcea. Din trei chestiuni legate de judeţul nostru, Sorin Oprescu a nimerit una: datoriile Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea au ajuns la 32 de miliarde lei vechi. N-a fost mai inspirat atunci când a spus că s-a întâlnit cu reprezentanţii unei fabricii de ciment (nu există în Vâlcea nici măcar o întreprindere foarte mică), şi nici atunci când a spus că a avut o discuţie cu primarul... oraşului Cozia.

De fapt, întâlnirea, în acest ultim caz, a fost la Călimăneşti, cu primarul PSD, Ilie Amuzan, un vechi susţinător din umbră al doctorului Sorin Oprescu. „Democraţia este mai scumpă decât dictatura, dar nu sunt împotriva partidelor politice. Sunt un om de stânga şi atunci când voi ajunge preşedinte voi numi un prim-ministru tehnocrat. Sunt de acord cu referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari, însă nu vreau să fiu un preşedinte-jucător, ci vreau să am rolul unui preşedinte-antrenor”, a mai spus Sorin Oprescu. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe