Investiţii ale primarului Mircia Gutău în şcolile din municipiu

duminică, 1 noiembrie 2009

Investiţii ale primarului Mircia Gutău în şcolile din municipiu

Şirul inaugurărilor de investiţii destinate unităţilor de învăţământ din Râmnicu Vâlcea a continuat miercuri, 29 octombrie, când a fost dată în folosinţă baza sportivă a Colegiului Economic din Calea lui Traian Sud. Lucrările la această bază - una din cele mai mari din municipiu - au fost suportate integral din bugetul local şi au constat în realizarea împrejmuirii, montarea de elemente de iluminat public, trasarea a două terenuri - unul de fotbal şi altul de volei -, precum şi a pistei pentru sărituri în lungime, realizarea de gradene, acoperirea suprafeţelor de joc cu gazon sintetic şi nu în ultimul rând amenajarea acceselor din Calea lui Traian şi dinspre curtea Colegiului Economic. De precizat că imobilul care adăposteşte această unitate de învăţământ a fost reabilitat complet anul trecut, tot aici extinzându-se şi spaţiul prin construirea unei mansarde.

La inaugurarea la care au fost prezenţi, alături de conducerea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, echipa de management a Colegiului Economic, inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Vâlcea, prefectul judeţului şi alţi directori de unităţi şcolare, primarul Mircia Gutău a prezentat investiţiile cele mai recente realizate tot la şcoli şi licee din Râmnic şi a anunţat alte investiţii similare în curs de realizare, respectiv la colegiile ”Matei Basarab” şi ”Henri Coandă”. Cu ocazia acestui eveniment au fost menţionate şi lucrările în curs de finalizare din zona de Sud a oraşului: intrarea Sudului şi reabilitarea Complexului muzeal ”General Magheru”.

Inaugurarea bazei de la Colegiul Economic a fost un bun prilej pentru fotbaliştii şi pentru echipele de majorete de aici să dea în faţa sutelor de persoane prezente reprezentaţii de măiestrie sportivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe