|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Bani pentru reabilitarea infrastructurii la Obârşia Lotrului 

Bani pentru reabilitarea infrastructurii la Obârşia Lotrului

Anda Vald

Pentru ca zona Obârşia Lotrului să poată fi promovată turistic, aceasta trebuie mai întâi să fie reabilitată din punct de vedere al infrastructurii. Atunci când vine vorba de realizarea sau modernizarea drumului naţional 7A, apar însă şi banii în discuţie.

Proiect cuprins în buget

Acest proiect a şi fost cuprins în proiecţia bugetară pentru anul 2010, în urma intervenţiei conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, cu suma de 13 milioane de euro. Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de agrement se află în faza elaborării proiectului tehnic, pentru care Guvernul a alocat deja fondurile necesare. Pe lângă reabilitarea infrastructurii din zonă, proiectul va presupune şi amenajarea, la baza pârtiei, a unor zone pentru alimentaţie publică, construirea staţiei de îmbarcare, amenajarea unei parcări cu 200 de locuri şi amenajarea unor zone pentru servicii de închiriere a materialelor sportive.

De asemenea, în zona medie, care corespunde unei altitudini de aproximativ 1.450 – 1.800 de metri, vor fi construite pârtia de schi, instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane şi bazinele de retenţie a apei. Dezvoltarea ofertei turistice din nordul judeţului va permite, implicit, creşterea încasărilor şi a contribuţiei sectorului turistic în PIB şi a veniturilor nete ale populaţiei şi va avea un efect pozitiv asupra mediului de afaceri, prin crearea unei oferte turistice diversificate şi competitive în acelaşi timp.

Agrementul, cuprins în proiect

Potrivit proiectului, dezvoltarea infrastructurii turistice din zonă presupune amenajarea, la baza pârtiei, a unor zone pentru alimentaţie publică, construirea staţiei de îmbarcare, amenajarea unei parcări cu 200 de locuri şi amenajarea unor zone pentru servicii de închiriere a materialelor sportive. În zona medie, care corespunde unei altitudini de aproximativ 1.450-1.800 de metri, vor fi construite pârtia de schi, instalaţiile de transport pe cablu pentru persoane şi bazinele de retenţie a apei.

Tot aici vor fi instalate echipamentele pentru producerea zăpezii artificiale, va fi realizată infrastructura pentru captarea apei şi a iluminatului nocturn, va fi amplasat un punct de observaţie salvamont şi se intenţionează ridicarea unui schit. În zona înaltă, la circa 1.800-2.000 de metri, se vor construi pârtia de schi şi staţia de debarcare a telescaunului şi se va face dotarea cu echipamente pentru întreţinerea pârtiilor de schi.

În spaţiul dintre drumul naţional 7A şi zona de protecţie a Lacului Vidra se va construi un debarcader, un bazin, care în timpul sezonului rece să fie transformat în patinoar pe pontoane plutitoare, iar în sezonul estival va funcţiona ca ştrand. În acest perimetru se vor realiza şi o staţie de epurare biologică, posturi de transformare a energiei electrice şi vor fi amenajate alei pietonale şi parcuri. Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de agrement se află în faza elaborării proiectului tehnic, pentru care Guvernul a alocat deja fondurile necesare.

Leave a Response