Afaceristul de “cartonÔÇ£, Dumitru Tărăşenie, l-a înlocuit Ştefan Prală

duminică, 1 noiembrie 2009

• În Consiliul Judeţean Vâlcea,

Afaceristul de „carton“, Dumitru Tărăşenie, l-a înlocuit pe Ştefan Prală

Vineri, 30 octombrie, Consiliul Judeţean Vâlcea a validat mandatul de consilier judeţean al lui Dumitru Tărăşenie, patronul de la Vilcart Călimăneşti (o întreprindere de fabricare a... cartonului ondulat) şi candidatul la alegerile parlamentare din partea PSD. Acesta l-a înlocuit pe Ştefan Prală, cel care a demisionat luna trecută din cadrul PSD şi s-a înscris la PD-L.
În urma alegerilor locale organizate la data de 1 iunie 2008, Ştefan Prală a fost ales consilier judeţean pe lista Partidului Social Democrat, fiind înscris la poziţia 7 din aceasta. Prin adresa nr. 88 din 28.10.2009, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr. 13101 din 29.10.2009, Partidului Social Democrat a comunicat că Ştefan Prală a părăsit Partidul Social Democrat şi s-a înscris în Partidul Democrat Liberal.

Potrivit dispoziţiilor din Legea partidelor politice, un cetăţean român nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide politice. Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior. Având în vedere cele prezentate şi, ţinând cont de dispoziţiile din Legea privind Statutul aleşilor locali, Consiliul Judeţean Vâlcea a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean al lui Ştefan Prală, a luat act de aceasta şi a declarat vacant mandatul acestuia de consilier judeţean.
În conformitate cu prevederile din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective.

În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscrişi în liste, dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice sau, după caz, alianţele politice ori alianţele electorale pe listele cărora au candidat supleanţii confirmă în scris, sub semnătura conducerilor judeţene ale partidelor politice, respectiv ale acelor partide politice care au constituit alianţe politice sau alianţe electorale, că supleanţii fac parte din partidul politic respectiv ori din unul dintre partidele politice care au constituit alianţele politice sau alianţele electorale, după caz.

Prin aceeaşi adresă, menţionată mai sus, Partidul Social Democrat a comunicat că următorul supleant pe listă este Dumitru Tărăşenie, confirmând în acelaşi timp şi apartenenţa sa la acest partid. În conformitate cu prevederile din Legea administraţiei publice locale, comisia de validare examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier judeţean şi propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor. Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui consilier judeţean numai în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de elgibilitate sau dacă alegerea consilierului judeţean s-a făcut prin fraudă electorală, constatată în condiţiile Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. În aceste condiţii, Consiliul Judeţean a aprobat vineri, 30 octombrie mandatul de consilier judeţean al lui Dumitru Tărăşenie, următorul supleant pe lista de candidaţi ai Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea, la alegerile pentru Consiliul Judeţean Vâlcea din data de 1 iunie 2008. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe