SC STEFMAR SRL, un nume de referinţă la nivel naţional

duminică, 25 octombrie 2009

SC STEFMAR SRL, un nume de referinţă la nivel naţional

Familia Constantin şi Valentina Ene deţine cea mai modernă fabrică de ceaiuri din ţar

Managerul SC STEFMAR SRL din Râmnicu Vâlcea, Ene Constantin, ne-a mărturisit că a început afacerea prin recoltarea şi uscarea plantelor medicinale, pe care apoi le vindea altor firme. Acele firme făceau prelucrarea pe care ei o fac azi. Atunci au apărut probleme deoarece societăţile respective întârziau să facă plăţile. Fapt ce a determinat familia Constantin să investească şi să-şi creeze propriile capacităţi de procesare pentru a nu mai depinde de alţii. Eforturile nu au fost zadarnice pentru că a reuşit să producă ceaiuri după cele mai exigente norme europene.

Dispariţia Plafarului a făcut ca producătorul de ceaiuri vâlcean, SC STEFMAR SRL, să ocupe un segment de piaţă unde cerinţele sunt din ce în ce mai mari. Cererile de ceaiuri ale populaţiei au impus societăţii să asigure creşteri de producţie în fiecare an de peste 20%.
120 de sortimente de ceaiuri
SC STEFMAR SRL din Râmnicu Vâlcea produce 120 de sortimente de ceaiuri. Directorul general al societăţii, Ene Constantin, a precizat: „În prezent cred că suntem singurii producători din ţară cu un număr atât de mare de sortimente de ceaiuri. Putem spune că am ajuns să acoperim necesarul pentru prevenirea şi tratarea  majorităţii afecţiunilor. Un real sprijin mi-a fost dat de soţie. Sincer, singur nu cred că aş fi reuşit să am aceste realizări.

Acum Marian şi Ştefan copiii noştri care au 17, respectiv 18 ani, după ale căror nume am denumit şi firma, au început să se implice din ce în ce mai mult în dezvoltarea companiei.
Avem la ora actuală - 31 de salariaţi. Îmi amintesc că în 1994 am început activitatea, ocupându-ne de recoltarea materiilor prime, iar în 2007 am realizat această construcţie în suprafaţă de 840 m.p.unde se desfăşoară tot fluxul tehnologic de ambalare şi prelucrare a plantelor medicinale şi aromatice. Trebuie să recunosc că o parte din experienţă am acumulat-o când am lucrat la SC Plafar SA în perioada anilor 1992 -1993.“
Producerea ceaiurilor: recoltarea şi procesarea plantelor
Managerul Ene Constantin ne-a introdus preţ de câteva minute în lumea producerii ceaiurilor medicinale şi de consum larg: „Recoltarea plantelor medicinale o facem din zona montană unde nu este nici un fel de poluare, în perioada optimă când conţinutul de substanţă activă este maxim, după care le aducem la depozit unde urmează să fie uscate natural sau artificial în funcţie de particularităţile fiecăreia. De exemplu rădăcinoasele şi fructele le usucăm obligatoriu în cuptoare speciale, unde asigurăm o ventilaţie de aer rece sau cald în funcţie de cerinţele de uscare a fiecărei plante.

Cu aceste cuptoare artificiale reuşim cel mai bine să eliminăm apa, apoi plantele le punem la păstrare, la o umiditate de 14%. Urmează sortarea unde se îndepărtează corpurile străine, se toacă şi se depozitează într-un loc special amenajat urmând să fie ambalate.
În legătură cu procesul de tocare există anumite plante la care nu este necesară mărunţirea, cum ar fi florile de gălbenele, teiul, salcâmul, etc...  După ce am efectuat toate aceste operaţiuni urmează ambalarea, depozitarea şi transportul către beneficiarii noştri care sunt magazinele şi farmaciile.“

În ceea ce priveşte preţurile, managerul SC STEFMAR SRL, Ene Constantin, ne spune că: „Am încercat în permanenţă să facem un echilibru între calitate şi preţ, deşi este un volum de muncă considerabil şi o grijă destul de mare cu recoltarea şi procesarea acestor plante medicinale. Cred că am reuşit să avem cele mai mici preţuri din ţară, dar  menţionez - fără a face nici un rabat la calitate.“
Proiecte de dezvoltare
„La capitolul proiecte avem în vedere achiziţionarea unui utilaj de ultimă generaţie - un tocător nemţesc în valoare de 90.000 euro care va oferi o productivitate de 30 kg  plantă uscată pe oră. Mai dorim să realizăm un depozit din panouri termoizolante în suprafaţă de 600 m.p. şi un sistem de purificare a aerului în secţia de producţie. Valoarea totală a proiectului se va ridică la 200.000 euro. Tot ceea ce am realizat a fost făcut doar din dorinţa de a oferi oamenilor o viaţă sănătoasă, prin plantele pe care natura  le oferă cu generozitate.“ – ne-a mărturisit în încheierea interviului domnul Ene Constantin.

Tiberiu Pirnau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “SC STEFMAR SRL, un nume de referinţă la nivel naţional”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe