Sparle si soparle

duminică, 18 octombrie 2009

Sparle si soparle

• Bogdănel, copilul teribil al PNL-ului, trăieşte pe cai mari. Pentru că luxul (şi mai ştie el şi altceva) se plăteşte, băieţaşul acesta arogant şi tupeist a făcut mai multe credite la UNICREDIT ŢIRIAC BANK SA. Nu el, ci firma sa. Valoarea? 150.000 lei noi.

• Anul trecut, în timpul campaniei electorale pentru Primăria Râmnicului, Bogdan Pistol a vrut să ia „pulsul” alegătorilor şi a purces la drum. Liberalul s-a întâlnit cu o bătrânică şi a întrebat-o dacă ştie că el este omul din afişe care apare „cu mâinile curate”? Răspunsul bătrânei l-a lăsat cu gura căscată pe candidatul Pistol: „Lasă tinere că ai tot timpul în faţă ca să îţi murdăreşti mâinile!”

• Pentru că a mirosit că afacerea „miroase”, fostul prefect al judeţului Vâlcea, Radu Renga, a refuzat anul trecut să semneze actul prin care Iulian Comănescu, procurorul Paraschiv şi Ion Cernătescu îşi transferau suprafeţe de păduri din alte localităţi în zona Ostroveni Sud din Râmnicu Vâlcea. Nu la fel de „scrupulos” a fost Remus Grigorescu care a semnat ca primarul actul de transfer. În rest, ne abţinem de la alte comentarii!

• Zvonurile cu privire la trecerea lui Iulian Comănescu şi Nicu Spiridon-Bere la formaţiunea condusă de primarul Mircia Gutău nu se adeveresc, cu toate că preşedintele PD-L Vâlcea a anunţat că este dispus să primească în partid orice „membru valoros”.

• Membrii Partidului Conservator din Vâlcea se pregătesc de conferinţa judeţeană de alegeri. În ultimele luni, lumea s-a convins de „capacităţile” lui Victor Grigorie, astfel că majoritatea membrilor acestui partid încep să-l prefere pe Liviu Boban, ca viitor preşedinte al acestei formaţiuni politice.

• Nicolae Pătru, preşedintele renegat de la două partide, şi-a găsit refugiul politic în braţele dinozaurului comunist Aurelian Bondrea. Preşedintele de la fabrica de studenţi „Spiru Haret” a făcut un partid socialist şi l-a însărcinat pe Nicolae Pătru să se ocupe de organizare la nivel local, dar şi de protejatul său, Sorin Oprescu, unul dintre preferaţii lui Aurelian Bondrea. Aţi ghicit: sediul central al partidului şi sediul de campanie al lui Sorin Oprescu sunt în clădirea Fundaţiei România de Mâine.

• Deputatul PSD Vasile Bleotu este unul dintre puţinii politicieni vâlceni, care dă dovadă că este cu picioarele pe pământ. Bleotu a spus recent într-o emisiune TV că este foarte posibil ca Traian Băsescă să câştige un nou mandat. „Era clar că Băsescu va pune premier pe cine vrea el, iar aleşii trebuie să accepte propunerea şefului statului, nu riscă nimeni să se dizolve Parlamentul. S-ar putea să iasă tot Băsescu preşedinte, pentru că, din punctul meu de vedere, moţiunea a fost un joc politic care l-a avantajat", crede deputatul PSD Vasile Bleotu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe