|luni, noiembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Şi-a omorât mama, crăpându-i capul cu sapa 

Ion Ciorăscu din Stoileşti

Şi-a omorât mama, crăpându-i capul cu sapa

În după amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, Alexandra Ciorăscu, de 77 ani, din comuna Stoileşti, a fost ucisă de către fiul său, Ion Ciorăscu, de 48 ani, cu acelaşi domiciliu. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă însoţită de procuror, care a stabilit că, în timp ce se aflau în curtea locuinţei, pe fondul unui conflict spontan, Ion Ciorăscu i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri cu o sapă, în zona capului, aceasta decedând pe loc. Iniţial, autorul a fugit de la locul faptei, dar după puţin timp s-a predat la postul de poliţie.    Criminalul are probleme psihice, nu are serviciu, iar în urmă cu câteva luni şi-a incendiat şi casa în care locuia.
          
Faţă de acesta se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, va fi reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 zile.            

Leave a Response