Bază sportivă modernă la Şcoala Generală Nr. 5

miercuri, 14 octombrie 2009

Primarul Mircia Gutău, aproape de unităţile şcolare

Bază sportivă modernă la Şcoala Generală Nr. 5

Inaugurarea terenului de sport al Şcolii generale nr. 5 a strâns luni seara laolaltă reprezentanţi ai administraţiei locale a municipiului - primarul Mircia Gutău, viceprimarul Romeo Rădulescu, consilieri locali -, conducerea unităţii de învăţământ reprezentată de directorul Gheorghe Stoenescu, inspectorul general al ISJ Vâlcea Gabriela Ene, directori ai altor unităţi şcolare din municipiu, precum şi un număr mare de copii, elevi ai acestei şcoli sau membri ai Fanfarei Palatului Copiilor ”Gabriel Chaborschi”.

După tăierea panglicii inaugurale, a urmat un scurt moment oficial în care cei care au luat cuvântul au vorbit despre beneficiile unei astfel de investiţii, urmat de o reprezentaţie artistică a elevilor de la ”nr. 5”. În cuvântul său, primarul municipiului a vorbit atât despre investiţii de curând finalizate, în curs de finalizare sau aflate în stadiul de proiect la alte unităţi şcolare din Râmnic, dar şi despre investiţiile din zona învecinată Şcolii generale nr. 5, respectiv parcul din faţa Casei Sindicatelor, parcările realizate care vor deservi pe cei care vin aici sau la recent inauguratul sediu al Teatrului ”Anton Pann” sau despre intenţia de preluare de către municipalitate a Arenelor ”Traian” şi a Sălii Sporturilor.

Investiţia inaugurată la Şcoala generală nr. 5 a constat în amenajarea terenului de sport, acoperirea cu gazon artificial, montarea unei instalaţii de iluminat nocturn, amenajarea unui teren sportiv mai mic, de baschet, dar şi destinat elevilor din clasele primare. Tot la această şcoală primăria intenţionează să reabiliteze sala de sport şi să construiască încă un etaj pentru a suplini cererea tot mai mare de locuri de şcolarizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe