|luni, noiembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Avem în Vâlcea nişte pensionari de lux, potrivit directorului Gabriel Andreescu. Cea mai mare pensie din Vâlcea este de 150 milioane lei vechi, dar nici foştilor parlamentari Jean Decuseară, Gheorghe Căutiş sau Severin Baciu nu le este ruşine cu o pensie de câte 1.000 euro fiecare. Başca, afacerile şi alte venituri pe care le mai realizează! 

• Proastă inspiraţie au avut cei de la Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea să o cheme pe „cântăreaţa” Andreea Bălan la Topul Firmelor Vâlcene de la hotelul lui Sofianu. În primul rând, momentul artistic nu s-a potrivit deloc cu demnitatea evenimentului, iar în al doilea rând cei prezenţi au trebuit să suporte o oră de play-back de toată frumuseţea.

• Chiar dacă a dat-o în bară la Topul Firmelor Vâlcene, Andreea Bălan a avut un admirator înfocat: Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Acesta a făcut zeci de poze cu telefonul mobil, iar Andreea Bălan l-a „răsplătit” pe primul om din judeţ cu un moment de neuitat atunci când s-a urcat pe masa lui Ion Cîlea şi i-a oferit posibiltatea să pozeze cele mai „ascunse” părţi anatomice.

• Am aflat de ce Ştefan Prală se agaţă cu dinţi de scaunul de director de la Hidroserv Vâlcea: pentru salariul lunar net de 89 de milioane lei vechi (adică 2.100 euro). Astfel că este de înţeles de ce Ştefan Prală a renunţat uşor la funcţiile de consilier judeţean şi de membru ATOP, pentru că de aici nu ridica mai mult de 12 milioane lei vechi lunar.

• Se pare că Petre Ungureanu suferă de mania grandorii. Abia a fost instalat în funcţia de prefect de câteva zile, şi a dat dispoziţie să i se facă un site numai cu el, cu toate că Instituţia Prefectului mai are un subprefect (Ioan Filip) şi aproape 50 de angajaţi.

• Şeful de la Consiliul Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, are mari dureri de cap în prezent pentru că de câteva săptămâni la sediul instituţiei este o echipă de inspectori de la Curtea de Conturi. Oare de ce îl trec transpiraţiile pe domnul Cîlea?

• Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Iulian Comănescu, figurează pe lista persoanelor… cu handicap care aşteaptă să îi vină rândul pentru a beneficia de ajutoarele alimentare trimise din Uniunea Europeană. Acesta posedă certificate de handicapat, astfel că personalul din cadrul instituţiilor de specialitate l-a inclus şi pe el pe lista „săracilor”.

• Ion Matei, directorul (încă!) de la Direcţia Apelor Vâlcea, se dă… bolnav şi şi-a luat concediu medical pentru a scăpa de decapitare, cu toate că este văzut des prin diverse restaurante sau pe la întruniri politice.

• Mai mulţi locuitori din zona Traian şi Nord din municipiul Râmnicu Vâlcea se plâng de faptul că firma care îngroapă firele pe Calea lui Traian le-a tăiat de tot accesul la Internet. Acum sunt nevoiţi să aştepte câteva săptămâni, până se remediază situaţia.

• Chiar dacă a mai dat un strat de var pe faţada Casei Sindicatelor, liderul CNSLR Frăţia, Constantin Pîrvu, a uitat tocmai de sediul sindicatelor (unde convieţuieşte cu Aurel Popescu-Alfa), de lângă Policlinica cu Plată din Râmnicu Vâlcea. Zidurile stau să cadă, uşile neschimbate de 40 de ani, instalaţii ruginte, vopsea scorojită, geamuri crăpate, iar igrasia este prezentă peste tot – acesta este „tabloul impresionist” al sediului sindicatelor!

Leave a Response